Jurnalul.ro Cultură Dezbatere „Serios, despre Comedie”

Dezbatere „Serios, despre Comedie”

Teatrul de Comedie în parteneriat cu Scena.ro anunță lansarea, în cadrul seriei „AUTOREFLEXIV. Dezbaterile Scena.ro”, a unui nou ciclu de întâlniri - „Serios, despre Comedie”, moderate de Cristina Modreanu.

Tema primei dezbateri va fi „Cine / de cine mai râde pe scenă sau Despre rezolvarea tensiunilor ideologice în teatru” și se va desfășura marți 14 mai, ora 19.00, la Sala Nouă (str. Sfânta Vineri, nr. 11). Invitații dezbaterii vor fi Oana Cristea Grigorescu (critic de teatru, redactor șef adjunct revista Scena.ro), Vlad Massaci (regizor și director interimar al Teatrului de Comedie), Dragoș Muscalu (actor, membru fondator al trupei Just Push Play), Diana Popescu (jurnalist cultural) și Oana Stoica (critic de arte performative).

„Dezbaterile Scena.ro „Autoreflexiv” își propun să genereze contexte în care oamenii de teatru să poarte un dialog necesar cu restul societății, discutând teme și idei care circulă dincolo de scenă, dar au efecte și asupra acesteia. Polarizarea discursului public din ultimii ani are ca urmare și o polarizare a membrilor breslei teatrale, prin urmare dialogul e mai necesar ca niciodată. Ne dorim ca, împreună cu colegii noștri din Asociația Internațională a Criticilor de Teatru pe care o reprezentăm în România, și cu instituțiile teatrale interesate și deschise, să ajutăm la provocarea și medierea acestui dialog, care aduce scena mai aproape de societate. Mi se pare important să începem seria “Autoreflexiv” la Teatrul de Comedie care are, prin râs, dar și prin tragicomedie, un foarte mare impact asupra spectatorilor de teatru” - Cristina Modreanu

Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar la final publicul va putea adresa întrebări invitaților, în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri