Mulți din Los Angeles. Eu îmi iau responsabilitatea de a compara diaspora românească din Europa cu comunitatea românească din California și nu numai. Din America. Citesc și văd atitudini ale românilor din diaspora, majoritatea plecați la muncă în Europa, atunci când se întorc în țară. Total diferite de reacțiile românilor din comunitatea americană. Diasporenii fac tot ce le este în putere să iasă în evidență. Să epateze. Lucru care creează o impresie falsă despre toți românii „din afară”.
Românii americani nu trec Oceanul decât foarte rar. Nici măcar în fiecare an nu ajung în țară. Se comportă educat, sunt liniștiți, discreți, dornici să treacă neobservați, dacă se poate. Sigur și în cadrul comunității noastre din SUA este dezbinare. O avem în neam. Dar, parcă, nu așa strident ca în Europa. Cel puțin nu atunci când sunt în vizită la neamuri în România. Categoric raportăm totul la numărul de români din cele două. În diaspora sunt peste 5 milioane de români, în America suntem maximum un milion de români. Repet, din care foarte mulți nu vin în țară decât foarte rar. Asta nu înseamnă că sunt rupți de realitățile din România. Dar sunt mult mai puțin implicați, spre deloc, chiar când este vorba despre vestitul departament al românilor de pretutindeni. Chestiune de voturi. Ei bine, avem și noi un lucru care nu ne face cinste.
De Ziua Americii, toți au arborat în fața casei drapelul american. De ziua României, nu. Puțini cei care își pun în fața casei un steag american și unul românesc. Nu am fost obișnuiți cu asta, îmi spun. Să-mi fie cu iertare, dar de 1 Decembrie numai „patrioții” politici fac ceva în sensul ăsta. Apoi, a doua zi… liniște și pace. Românașii din jurul meu arborează cele două steaguri pe 4 iulie și le lasă acolo toată vara. Nu că alte comunități ar face altfel, dar pe noi trebuie să ne intereseze „de noi”! Apoi moda asta prin care nu mai avem frizeri, coafeze, nu mai facem friptura în restaurant, toate pe englezește. Și o modă „străveche” în America prin care unii români își „transformă” numele. Nu mai avem Nicolae, avem Nick, nu Mihai, avem Michael... Și atunci, cum să ne recunoască americanul ca români. Și invidia. Împreună cu Vasile Jirjea, consul general al României la Toronto, prin anii ’90, am inițiat ceva care s-a numit „Să cumpărăm de la români!”. Recunosc că m-a dezamăgit reacția alor noștri... Înțelegeți ce vreau să spun. Dar să revenim, românii americani, mai ales cei din California, sunt un exemplu de bună purtare pentru diasporeni. Dragii mei, ne auzim vinerea viitoare, cu sănătate, pace, siguranță. Doamne ajută!