Jurnalul.ro Ştiri Externe DiCaprio şi preşedintele fundaţiei sale au discutat cu Trump şi echipa sa despre potenţialul energiilor regenerabile

DiCaprio şi preşedintele fundaţiei sale au discutat cu Trump şi echipa sa despre potenţialul energiilor regenerabile

Actorul Leonardo DiCaprio şi preşedintele fundaţiei patronate de actor, Terry Tamminen, au discutat miercuri cu preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, despre modul în care locurile de muncă centrate pe prezervarea mediului ar putea stimula economia, scrie agenţia Associated Press (AP). 

Într-o declaraţie pentru AP, Terry Tamminen a confirmat desfăşurarea întâlnirii cu Trump, fiica acestuia Ivanka şi alţi membri ai echipei preşedintelui ales, în Trump Tower din New York City. Cei doi activişti ai mediului au făcut o prezentare privind modul în care focalizarea pe energia regenerabilă, curată, ar putea crea milioane de locuri de muncă. 

Astăzi am prezentat preşedintelui ales şi echipei sale de consilieri un plan - pe care Fundaţia Leonardo DiCaprio l-a realizat în colaborare cu personalităţi marcante din economie şi mediu - care prezintă în detaliu cum poate fi declanşată o revitalizare economică majoră în SUA prin investiţii într-o infrastructură sustenabilă, a explicat Tamminen. 

DiCaprio, un apărător puternic al protecţiei mediului şi al luptei împotriva schimbărilor climatice, s-a întâlnit anterior cu Ivanka Trump căreia i-a dat o copie a filmului său documentar ''Before the Flood'', ce abordează pericolul cu care lumea se confruntă din cauza schimbărilor climatice. 

Întâlnirea cu Donald Trump şi echipa sa a durat 90 de minute, actorul oferind şi preşedintelui ales o copie a documentarului său, iar Trump a promis că îl va viziona. 

Terry Tamminen, care a fost secretar al Agenţiei pentru protecţia mediului în California în timpul guvernatorului Arnold Schwarzenegger, a declarat că Donald Trump a fost receptiv şi a sugerat să se întâlnească din nou luna viitoare. 

Această întâlnire a avut loc după ce miercuri au apărut informaţii că la conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului va fi numit procurorul general al statului american Oklahoma, Scott Pruitt, un oponent dur al măsurilor lui Obama privind combaterea schimbărilor climatice.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri