Jurnalul.ro Ştiri Externe Din cauza unei erori tehnice, la Londra "era să ningă" la 21 de grade Celsius

Din cauza unei erori tehnice, la Londra "era să ningă" la 21 de grade Celsius

Serviciul naţional de meteorologie din Marea Britanie, Met Office, a emis "din greşeală" o avertizare de zăpadă pentru data de 5 mai, care a fost până acum cea mai caldă zi a anului din această ţară, informează bbc.com.

Mulţi oameni au fost derutaţi după ce au primit pe telefoanele mobile o alertă de zăpadă pentru Londra, sud-estul Angliei şi sudul Ţării Galilor în ciuda temperaturilor care atingeau 21 de grade Celsius, informează bbc.com.

Met Office a dat vina pe o "eroare tehnică", relatează bbc.com.

Alerta de ninsoare pentru joi seara a fost un test de avertizare care a intrat accidental în direct pe site-ul Met Office şi pe aplicaţia de telefon mobil, a spus instituţia. Aceasta a fost, de asemenea, transmisă abonaţilor prin e-mail, mulţi intrând apoi pe social-media cu postări ironice.

Meteorologii au confirmat mai târziu că joi a fost cea mai caldă zi a anului de până acum, cu temperaturi care sunt aşteptate să crească în continuare în weekend.

Duminică este de aşteptat să fie cea mai fierbinte zi, cu temperaturi aşteptate să ajungă la 26 de grade Celsius la Londra şi 21 de grade la Edinburgh, mai mari decât în unele zone din Spania şi la Los Angeles.

Temperatura medie din Marea Britanie pentru luna mai este de 14 grade Celsius.

Cu toate acestea, unele ploi este aşteptate vineri seara în Irlanda de Nord şi Scoţia, iar averse însoţite de furtună sunt prognozate pentru zone din West Midlands şi Ţara Galilor, a declarat Met Office.

Există, de asemenea, previziuni de la departamentul de mediu (Department for Environment, Food and Rural Affairs, DEFRA) cu privire la cote crescute de poluare pentru duminică, cu niveluri ridicate aşteptate în Irlanda de Nord şi Scoţia.AGERPRES

Subiecte în articol: met office informare meteo gresita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri