Actorul Gheorghe Dinică a făcut tot ce e omeneşte de făcut într-o viaţă. Mai puţin copii, dar nu a fost mare caz. A făcut teatru, film, a petrecut, a cântat şi a băut, a fost prinţ şi cerşetor.
A reuşit să întruchipeze toate tipologiile umane autentice – escroci mărunţi, borfaşi autohtoni, lichele de mare anvergură, dar şi oameni sărmani, cetăţeni naivi înamoraţi ori filosofi sfredelitori. A fost şansa lui să cunoască lumea.
A văzut toate feţele poporului, chiar de la periferie, din cartierul Giuleşti, unde s-a născut, în ziua de Crăciun a anului 1933 – deşi a fost declarat pe 1 ianuarie 1934, pentru că „nu era nimeni la primărie, toţi erau la chefuri“ –, pe strada Pinului, la numărul 34. „Un cartier colorat, pitoresc, cu mici slujbaşi şi ţigănci cu flori, cu fete cochete, cu cârciumi care aveau câte un acordeonist“, descria Dinică mahalaua în care a copilărit, într-un interviu cu Silvia Kerim, în 2007.
Dar cea mai cumplită amintire a copilăriei a rămas din vremea războiului. Avea 10 ani când au avut loc bombardamentele din 4 aprilie 1944. Suficient cât să-şi amintească:.............................