Jurnalul.ro Ştiri Justitie Director din Muzeul Național al Țăranului Român, trimis în judecată pentru achiziții supraevaluate

Director din Muzeul Național al Țăranului Român, trimis în judecată pentru achiziții supraevaluate

de Redacția Jurnalul    |   

Un director din Muzeul Național al Țăranului Român a fost trimis în judecată pentru 21 de achiziții supraevaluate de la o firmă controlată de către o rudă.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Danielei Mihaly, director al Direcției economice și membru în consiliul de administrație al Muzeului Național al Țăranului Român, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurparea funcției în formă continuată (21 de acțiuni).

Conform rechizitoriului, în perioada decembrie 2019 – decembrie 2020, Danielei Mihaly, în calitate de director al Direcției economice a Muzeului Național al Țăranului Român, ar fi îndeplinit acte care nu intrau în atribuțiile sale, respectiv ar fi efectuat, în numele muzeului, 21 de achiziții de bunuri, supraevaluate, de la o societate comercială controlată de o persoană din familia sa.

„Achizițiile, constând în produse consumabile de uz curent și produse de curățenie, în sumă totală de 146.449 lei, ar fi fost făcute cu încălcarea legii, scopul nefiind altul decât să permită societății deținute și administrate de persoana din familia inculpatei să se interpună în relația cu furnizorii și să obțină, în dauna Muzeului Național al Țăranului Român, un folos necuvenit de 72.410 lei (reprezentând valoarea totală a adaosului comercial practicat)”, informează DNA.

Au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: director achizitii supraevaluate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri