Procurorii DNA vor să o pună sub acuzare pe Elena Udrea în dosarul în care este cercetată Ioana Băsescu.
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA, deputat în Parlamentul României, la data faptelor ministru al Turismului, pentru două infracțiuni de instigare la luare de mită, care ar fi fost săvârșite în exercitarea funcției ministeriale.
Cauza are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
Anterior, în cursul lunii septembrie 2016, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de mai multe persoane, printre care Nastasia Gheorghe (la data faptei secretarul general al Ministerului Turismului) și Tarhon Victor (la data faptei președintele Consiliului județean Tulcea) pentru luare de mită, precum și față de Udrea Elena Gabriela pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de spălare de bani.
În urma probelor administrate ulterior au fost obținute probe noi cu privire la săvârșirea, de către Udrea Elena Gabriela, a două infracțiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale.
Pe baza probelor respective a rezultat că Udrea Elena Gabriela i-a determinat pe Nastasia Gheorghe, secretarul general al Ministerului Turismului, precum și pe Tarhon Victor, președintele Consiliului județean Tulcea (instituție care primea finanțare și de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanților unor societăți comerciale care aveau contracte cu cele două instituții să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale.
Plata s-a realizat în baza unor contracte fictive, iar legătura dintre persoanele care obțineau fondurile infracționale și prestatorii de servicii a fost realizată de către Udrea Elena Gabriela.
Totodată, Udrea Elena Gabriela coordona persoanele care au acționat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obținuți pe cale nelegală să ajungă la societățile care prestau servicii legate de campanie.
Având în vedere că, în perioada săvârșirii faptelor Udrea Elena Gabriela avea calitatea de ministru al Turismului, calitate în care îl avea în directă subordine pe Nastasia Gheorghe și coopera cu Tarhon Victor, infracțiunile de instigare la luare de mită reținute în sarcina acesteia au fost săvârșite în exercitarea funcției, astfel încât, pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru aceste fapte este necesară încuviințarea Camerei Deputaților.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 13 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Precizăm că în prezenta cauză inculpații Nastasia Gheorghe, Tarhon Victor, Wagner Ioan Silviu, Băsescu Ioana, Francesco Giovanni – Mario sunt cercetați sub control judiciar, aceeași măsură fiind dispusă și față de Udrea Elena Gabriela în legătură cu cele cinci infracțiuni de spălare de bani (vezi comunicat comunicatul nr. 1210/VIII/322 din septembrie 2016).
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.