Cei doi se numesc Memet Erdinci şi Pomac Memet, iar la domiciliile lor au descins mascaţii pe 26 februarie cei doi fiind cunoscuţi cu antecedente penale.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa i-au identificat pe Pomac Memet, de 59 de ani şi Memet Erdinci, de 40 de ani, ambii din municipiul Constanţa, bănuiţi de comiterea unei tâlhării. Aceştia, la data de 10 februarie a.c., în jurul orei 17.00, ar fi abordat doi cetăţeni străini care se deplasau pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa, şi declinându-şi calităţi oficiale le-au solicitat actele de identitate şi au efectuat asupra lor un control corporal, în urma căruia le-ar fi sustras suma de 200 euro, ulterior lăsându-i să plece.
La data de 26 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi, iar în urma probatoriului administrat în cauză, Pomac Memet a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi ulterior arestat preventiv pentru 20 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi uzurpare de calităţi oficiale. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbaţilor, urmând a fi propuse măsuri legale prin unitatea de parchet competentă.