Foștii preşedinţi ai statului Panama, Ricardo Martinelli şi Juan Carlos Varela sunt inculpaţi pentru corupție, aceștia fiind acuzați de spălare de bani, după ce au fost audiați de Parchetul Special Anticorupţie, informează AFP.
Ricardo Martinelli (2009-2014) este acuzat că a cumpărat un trust de presă din bani publici în perioada când era președinte. Acesta se află sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara.
"Sunt furios. Persecuția politică nu se mai termină. Este o anchetă în care nu am mai fost citat niciodată, care nu are nici motiv, nici fundament. Vor să mă implice ca să mă anihileze", a spus el presei, după ce a fost audiat.
Extrădat de SUA, el a fost achitat în 2019, după doi ani de detenţie preventivă, pentru spionarea opozanţilor săi, în Panama şi în străinătate. Numele său a fost menţionat în numeroase scandaluri de corupţie pentru care mai mult de zece dintre miniştrii săi au fost arestaţi.
Juan Carlos Varela (2014-2019) este inculpat pentru spălare de bani în afacerea Odebrecht, gigantul brazilian din domeniul construcţiilor care a recunoscut că a dat mită unor lideri politici latino-americani.
Parchetul Special Anticorupţie l-a audiat, ieri, în legătură cu finanţări ilegale ale campaniilor sale electorale.
Cei doi ex-preşedinţi de dreapta au fost și aliaţi politici. Varela a candidat pentru postul de vicepreşedinte, împreună cu Martinelli, în 2009, atunci când acesta a fost ales președinte. Relaţiile dintre ei s-au deteriorat în 2011, odată cu demiterea lui Varela.
Guvernul actualului preşedinte Laurentino Cortizo (centru-stânga), l-a numit anul trecut în funcția de procuror general pe Eduardo Ulloa, specializat în cazuri de corupţie şi delicte financiare, încercând să restabilească încrederea în justiție.
În Panama au fost instrumentate circa 30 de dosare de corupţie, în ultimii 4 ani, dar nu a fost pronunţată nicio condamnare împotriva unui responsabil de rang înalt. Mai multe proceduri au fost abandonate pentru vicii de formă sau invalidare de probe.