Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi români vindeau adeverințe false negative COVID

Doi români vindeau adeverințe false negative COVID

Doi indivizi din Maramureș au vândut adeverințe false negative la Covid pentru 200 de lei. Adeverințele erau folosite de români care au călătorit în Uniunea Europeană.

Polițiștii din Baia Mare s-au sesizat din oficiu în ianuarie că mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană își fac rost de adeverințe false, care atestă că au făcut teste COVID (PCR), al căror rezultat este negativ.

O grupare punea la dispoziția cetățenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverințe false de testare Covid, contra sumei de aproximativ 200 de lei.

De asemenea, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism au fost descoperite astfel de adeverințe.

Au fost reținuți doi suspecți, după care față de unul dintre ei s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Subiecte în articol: adeverințe COVID false
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri