Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump intră în război deschis cu propriile servicii secrete. Ce acuzaţii a lansat preşedintele SUA

Donald Trump intră în război deschis cu propriile servicii secrete. Ce acuzaţii a lansat preşedintele SUA

Preşedintele Donald Trump a acuzat miercuri serviciile de informaţii ale SUA că transmit ilegal informaţii presei şi a negat că membri ai echipei sale de campanie ar fi avut contacte cu ofiţeri de informaţii ruşi, relatează agenţiile Reuters şi DPA. 

Reacţia sa, consemnată în postări pe Twitter, survine după ce publicaţia The New York Times a scris că interceptarea unor convorbiri telefonice relevă existenţa unor astfel de contacte. 

Acest 'nonsens al legăturii cu Rusia este o absurditate, doar o încercare de a acoperi numeroasele erori comise de campania perdantă a lui Hillary Clinton', a scris Trump pe reţeaua de socializare. 

Într-o postare ulterioară, Trump a scris că The New York Times şi The Washington Post primesc ilegal informaţii din partea serviciilor secrete ale SUA, situaţie pe care a calificat-o drept 'foarte serioasă'. El a acuzat de asemenea ceea ce a numit 'presa ştirilor false' că promovează 'teorii ale conspiraţiei' şi 'ura oarbă'. 

Potrivit publicaţiei The Times, serviciile secrete americane au interceptat astfel de convorbiri telefonice în perioada în care au descoperit atacul cibernetic asupra Comitetului Naţional Democrat în timpul campaniei electorale, atac pe care-l pun pe seama Rusiei. Totuşi, The Times mai menţionează că serviciile de informaţii americane nu au indicii care să arată că membri ai echipei de campanie a lui Trump au avut vreo legătură cu respectivul atac cibernetic. 

Şi postul CNN a relatat de asemenea că apropiaţi ai noului preşedinte au avut contacte cu oficiali ruşi în timpul campaniei electorale. 

Acest nou scandal a izbucnit la scurt timp după ce consilierul pentru securitate naţională al lui Trump, Michael Flynn, şi-a dat demisia în urma acuzaţiilor că a avut mai multe conversaţii telefonice cu ambasadorul Rusiei la Washington înainte de preluarea funcţiei de către Trump şi că nu l-a informat în mod corespunzător pe vicepreşedintele ales Mike Pence în legătură cu aceste discuţii. 

Conversaţiile lui Flynn cu ambasadorul rus au fost interceptate în perioada în care fostul preşedinte Barack Obama a impus noi sancţiuni Rusiei, cu puţin timp înainte să plece de la Casa Albă, ca represalii pentru atacul cibernetic despre care democraţii consideră că a afectat campania electorală în defavoarea lui Hillary Clinton. 

Conform unui oficial care a avut acces la transcrierea acestor conversaţii, Flynn ar fi transmis Rusiei că, dacă aceasta se va abţine să riposteze după sancţiunile impuse de Obama, se va înlesni astfel sub administraţia lui Trump dialogul pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre Washington şi Moscova. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri