Jurnalul.ro Special Anchete Fabrica de directori a PNL. Șeful „Vânzărilor” din Poșta Română, recrutat de liberali dintr-un dosar de evaziune

Fabrica de directori a PNL. Șeful „Vânzărilor” din Poșta Română, recrutat de liberali dintr-un dosar de evaziune

de Gabi Golea    |   

La scurt timp după ce fosta conducere a Companiei Naționale Poșta Română a reușit „performanța” de a renunța, de bunăvoie, la orice compensații financiare pentru serviciile universale de poștă, pentru perioada 2020 – 2024, actuala conducere a aceleiași Poște l-a avansat pe unul dintre directorii săi, membru PNL, implicat într-o afacere scandaloasă cu iz de evaziune fiscală.

Este vorba despre proaspătul director al Departamentului Contracte și Vânzări, Florin Gabriel Bulumac, cel care, în 2016, a fost vizat de o anchetă a procurorilor DIICOT. Una dintre firmele familiei Bulumac, intrată în insolvență, a fost anchetată aproape cinci ani pentru suspiciuni de operațiuni comerciale ilicite, iar lichidatorul judiciar al companiei respective a redactat și depus la instanță un raport devastator în legătură cu aceste activități. Deși ancheta nu avea, la acel moment, o soluție finală, Guvernul Orban l-a numit pe Bulumac la conducerea Fabricii de Timbre. Iar actualul director general al Poștei Române, Valentin Ștefan, descris chiar de propriul CV drept investigator antifraudă, îl consideră însă pe Bulumac drept unul dintre cei mai buni directori din Poștă, spunând că acesta este inițiatorul parteneriatului cu MIPE privind cardurile din energie pentru persoanele vulnerabile.

La mijlocul lunii ianuarie a anului curent, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Florin Valentin Ștefan, acorda un interviu presei centrale, anunțând că are în vedere un amplu proces de restructurare a companiei, prin reducerea numărului de posturi de conducere.

Valentin Ștefan, care are trecută în CV o experiență de investigator antifraudă, fost director adjunct al lui Mircea Tudosie, cel care a notificat ANCOM că nu mai are nevoie de compensarea pe care Poșta o putea obține de la ANCOM pentru prestarea activității serviciului universal, a ajuns la conducerea Poștei Române în anul 2020, imediat după ce la Palatul Victoria a fost instalat Guvernul Orban.

Tot în 2020, în funcția de director al Fabricii de Timbre, structură a Poștei Române, a fost instalat liberalul teleormănean Gabriel Florin Bulumac, cel pe care, în ianuarie 2023, directorul general Florin Valentin Ștefan l-a zugrăvit în cele mai pozitive culori. Astfel, Ștefan a precizat că Bulumac este „unul dintre cei mai buni directori din Poștă”, dezvăluind că este cel care a achiziționat, anul trecut, un echipament performant de printat și împlicuit, dar, totodată, este și cel care a inițiat proiectul de parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene privind  cardurile din energie.

Încrengătură de firme și afaceri

Un document intrat în posesia „Jurnalului” devoalează însă un trecut nu tocmai „roz” al directorului Gabriel Florin Bulumac. Este vorba despre un Raport întocmit la data de 17 ianuarie 2018, de Criss Consult SRPL, în calitate de lichidator judiciar al unei firme din Alexandria, pe nume SC Distrigrup SRL, aflată în procedură de faliment. Acest document a fost depus la dosarul de faliment 3611/87/2014 al Tribunalului Teleorman și arată că acționarii SC Distrigrup SRL sunt părinții directorului din cadrul Poștei Române, Mariana T. Bulumac și Florian G. Bulumac, iar compania se ocupa cu comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun. Fratele lui Gabriel Florin Bulumac, Eduard Mădălin Bulumac, a deținut, la această societate, funcția de director comercial, iar Gabriel Florin  Bulumac însuși a deținut funcția de director general adjunct.

Mai departe, documentul citat a notificat și existența unei relații de afiliere a SC Distrigrup SRL cu alte companii, printre care SC RPD Distribution SRL, ai cărei asociați sunt frații Eduard Mădălin Bulumac și Gabriel Florin Bulumac, dar și SC Distrib Grupexim SRL, unde asociate sunt soțiile celor doi.

Acuzații grave într-un raport oficial

Prin acest raport înaintat instanței, lichidatorul judiciar arată: „Conducerea Distrigrup SRL a acționat în mod nelegal și fraudulos în desfășurarea activității comerciale, întocmirea evidenței contabile, folosind societatea ca mijloc de aprovizionare și garantare a mărfurilor pentru societățile din grup, împrumuturi mascate pentru societățile din grup, prin acordarea de avansuri sau plăți de chirii pe 3 ani retroactiv, avansuri spre decontare nejustificate, creșterea artificială și nelegală a cheltuielilor cu operațiuni comerciale fictive, care să ducă la plăți cât mai mici către bugetul de stat, pentru a evita incapacitatea de plată, neîncasarea debitelor de la clienți, salarii mari încasate de conducere în mod preferențial, deși societatea era în pierdere operațională, refuzul de a declara insolvența în instanță și prelungirea perioadei de acumulare de debite, în special la bugetul de stat, operațiuni comerciale suspecte de evaziune fiscală cercetate de organele penale”.

De altfel, aceste cercetări care vizat conducerea Distrigrup SRL au făcut obiectul dosarului DIICOT 80/D/P/2015, în care, potrivit raportului citat, „s-a reținut că suspecții Bulumac Florian, Bulumac Mariana, Bulumac Florin Gabriel și Bulumac Eduard Mădălin s-au constituit într-un grup infracțional organizat, al cărui lider era Florian Bulumac, în scopul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prin evidențierea în actele contabile a achiziției de mărfuri fictive, cu un prejudiciu de 4.520.471 de lei, reprezentând obligații fiscale”.

Banii, folosiți pentru achiziționarea de imobile și mașini de lux

Mai departe, lichidatorul judiciar, citând, în Raportul respectiv, procurorii DIICOT, arată că „sumele de bani obținute au fost scoase din cele două firme (SC Distrigrup SRL și SC RPD Distribution SRL – n.red.) de către membrii grupului și investite în achiziții de bunuri mobile și imobile din Alexandria, mijloace auto de lux, în scopul ascunderii provenienței banilor, respectiv a infracțiunilor de evaziune fiscală”.

Acest caz a făcut chiar și obiectul unui comunicat de presă al DIICOT, de la începutul anului 2016, când procurorii anunțau că Serviciul Teritorial Teleorman al DIICOT – împreună cu polițiști din cadrul BCCO București și Constanța – a efectuat 17 percheziții pe raza județelor Teleorman, Ilfov, Constanța și a municipiului București, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală și spălare de bani”.

Procurorii au clasat dosarul imediat după ce Bulumac a fost uns șef în Poștă

Revenind la raportul lichidatorului judiciar, din anul 2018, mai aflăm că în anul 2014 compania Distrigrup SRL a înregistrat pierderi de 6.812.679 de lei, iar potrivit Legii 85/2014, administratorii aveau obligația să ceară, în termen de 30 de zile, tribunalului notificarea procedurii de insolvență. Această cerere ar fi fost însă depusă abia pe data de 23 decembrie 2014, firma continuând activitatea „în vederea prejudicierii creditorilor”.

„Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost depusă la 23.12.2014. (…) Insolvența este imputabilă celor patru membri ai familiei Bulumac”, se mai arată în raportul întocmit și depus de lichidatorul judiciar al SC Distrigrup SRL.

La momentul când DIICOT a descins la sediul acestei companii, Gabriel Florin Bulumac, actualul director din cadrul Poștei Române, era deja politician, ocupând funcția de secretar general adjunct al Organizației PNL Alexandria. Iar prin Ordonanța 80/D/P/2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

Trei ani mai târziu însă, în anul 2018, o parte a acestui dosar a fost clasată, iar DIICOT a disjuns cauza, pe care a trimis-o, spre continuarea urmăririi penale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman. Aici a fost înregistrat un nou dosar, având numărul 358/P/2018.

După numirea, de către guvernarea Orban, a liberalului teleormănean Gabriel Florin Bulumac, la conducerea fabricii de Timbre din Poșta Română și devoalarea, mai întâi în presa locală, apoi în presa centrală, a acestui dosar, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman au decis, în 31 august 2020, să dispună, la rândul lor, clasarea în afacerea „Distrigrup SRL”.

Consilier local la Alexandria și director la stat, la București

Potrivit site-ului Consiliului Local Alexandria, Gabriel Florin Bulumac are calitatea de consilier local, ales pe listele Partidului Național Liberal. În această calitate, Bulumac a depus, în data de 5 iunie 2022, o declarație de avere și una de interese, din care rezultă că activa, în paralel, și ca „director al Sucursalei Fabrica de Timbre din cadrul Companiei Naționale Poșta Română SA”, de unde a încasat un salariu anual de 109.387 de lei. Indemnizația de consilier local menționată este de 12.045 de lei pe an.

Din documentul respectiv, rezultă că Gabriel Florin Bulumac nu deține nimic pe numele lui. Nu are terenuri, nu are imobile, nu are mașini, nu are opere de artă sau obiecte de valoare. Nu are nici măcar bani în conturi. Figura, în schimb, cu trei datorii la Raiffeisen Bank, toate scadente în anul 2022, în sumă totală de 165.645 de lei, precum și cu un debit de 1.579.342 de lei, contractat în anul 2013, de la Garanti Bank SA, „în calitate de fidejusor al debitoarei SC RPD Distribution SRL”.

Declarația de interese (VEZI FACSIMIL), completată și depusă la aceeași dată, arată că directorul din Poșta Română, consilier local la Alexandria, este asociat în Beg Dinamic Grup SRL Teleorman, în RPD Distribution SRL Teleorman și în Special Security Squad SRL Teleorman. De asemenea, Bulumac este membru al MLNR (Marea Lojă Națională Română), Asociația Sfântul Augustin din Teleorman și SNCRR Teleorman.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri