Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul Doinei Tudor. Senatoarea nemulțumită că tranşele din mita de la Carabulea erau prea mici

Dosarul Doinei Tudor. Senatoarea nemulțumită că tranşele din mita de la Carabulea erau prea mici

Senatoarea Doina Tudor era nemulţumită, potrivit declaraţiilor din dosar, de faptul că tranşele din banii primiţi ca mită de la omul de afaceri Ilie Carabulea pentru fostul ei soţ, Daniel George Tudor, nu depăşeau valoarea de 100.000 de euro.

Surse judiciare susţin că la dosar ar fi depuse ca probe planşe fotografice aferente privind aspecte relevante dintr-un număr de cinci agende aparţinând lui Ilie Carabulea, dar şi interceptări ale unor convorbiri telefonice şi purtate în mediul ambiental, precum şi înregistrări audio şi video, printre care şi discuţii dintre omul de afaceri şi Ovidiu Marian purtate în mod disimulat, în sensul în care sumele ce urmau a fi remise erau denumite "tratament" iar persoana la care acesta intervenea era denumit "doctor".

Conform unor surse judiciare, Doina Tudor şi Marian Ovidiu (secretar general al Senatului în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2014) ar fi intermediat, în anul 2013, primirea a aproximativ 500.000 de euro de la Ilie Carabulea, pentru ca Daniel Tudor, preşedinte la acea vreme al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) să îl ajute pe omul de afaceri în legătură cu un control efectuat de CSA la SC Carpatica Asig SA, unde omul de afaceri era acţionar majoritar.

Marian Ovidiu le-ar fi dat amănunte procurorilor despre întâlnirile pe care le-a avut cu Ilie Carabulea sau cu senatoarea Doina Tudor (soţia lui Daniel Tudor până în 2014).

Astfel, au menţionat sursele, Marian Ovidiu ar fi relatat că, după ce a fost numit secretar general al Senatului, în ianuarie-februarie 2013, s-a întâlnit cu Carabulea în biroul lui din clădirea Senatului, ocazie cu care acesta i-ar fi spus că are probleme cu societatea de asigurări şi că are nevoie de ajutor, deoarece există un control din partea CSA, care viza sumele de reasigurare deţinute de societate.

Secretarul general al Senatului i-ar fi promis lui Carabulea că îl va ajuta, după care ar fi mers la biroul lui Daniel Tudor din sediul CSA, unde acesta din urmă a scris pe un bileţel cifra de 3.000.000 de euro, sumă ce trebuia plătită de omul de afaceri.

Marian Ovidiu ar fi recunoscut în timpul anchetei că a primit în total de la Ilie Carabulea suma de 500.000 de euro, din care el şi-a însuşit 200.000 de euro.

Aceleaşi surse au menţionat că prima tranşă de 200.000 de euro (bancnote în cupiură de 500 de euro) i-a fost dată de Carabulea în sediul unei bănci, după care Marian Ovidiu l-a chemat pe Daniel Tudor la locuinţa lui situată în centrul Capitalei. El ar fi relatat că a pus 100.000 de euro într-o pungă de cadouri, a coborât în stradă şi s-a urcat în maşina lui Daniel Tudor, marca Porsche, unde i-a înmânat acestuia banii.

Ulterior, Daniel Tudor i-ar fi spus lui Marian Ovidiu că următoarele tranşe vor trebuie să-i fie trimise prin intermediul soţiei sale, senatoarea Doina Tudor. În consecinţă, peste câteva zile, Marian Ovidiu ar fi contactat-o telefonic pe Doina Tudor, iar aceasta s-ar fi deplasat în zona în care el locuia, banii fiind daţi tot în maşină, respectiv echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro.

Cu acest prilej, Marian Ovidiu a susţinut că ar fi avut o discuţie cu Doina Tudor, în timpul căreia aceasta şi-ar fi manifestat "nemulţumirea legată de faptul că Ilie Carabulea nu aduce sume mai mari de bani şi că în ritmul în care acesta remitea banii, conform înţelegerii, Daniel George Tudor nu-i va putea oferi ajutorul aşteptat".

După ce ar fi primit banii, Daniel Tudor şi-a respectat promisiunea, astfel încât controlul efectuat de CSA la Carpatica Asig a fost suspendat.

În continuare, au arătat sursele, Marian Ovidiu ar fi explicat că i-ar fi mai dat senatoarei Doina Tudor o a treia tranşă de 100.000 de euro (bani băgaţi într-o pungă de cadouri) chiar pe stradă în faţa locuinţei acesteia situată în zona Aviatorilor.

Pentru a verifica informaţiile date de Marian Ovidiu, conform surselor, anchetatorii l-au pus pe acesta să facă o recunoaştere în teren a locurilor unde a dat efectiv banii lui Daniel Tudor şi soţiei acestuia.

De asemenea, el a fost supus la detectorul cu minciuni, iar rezultatele testului poligraf au relevat că Marian Ovidiu nu a prezentat modificări specifice comportamentului simulat.

Mai mult, au arătat sursele, în baza unor mandate de supraveghere emise de un judecător Doina Tudor şi Marian Ovidiu ar fi fost înregistraţi ambiental, pe 7 decembrie 2015, chiar în sediul Senatului. În cadrul întâlnirii, Marian Ovidiu ar fi anunţat-o pe Doina Tudor că Ilie Carabulea vrea înapoi cei 500.000 de euro daţi ca mită în anul 2013 şi că trebuie să ia neapărat legătura cu Daniel Tudor.

În cadrul discuţiei cu Marian Ovidiu, Doina Tudor ar fi spus că nu mai ştie nimic de Daniel Tudor, după ce au divorţat în anul 2014, fiind nemulţumită că acesta nu se mai interesează de fiica lor.

Anchetatorii ar fi reţinut, în documentele de la dosar, că Doina Tudor l-a minţit pe Marian Ovidiu că nu mai are nicio legătură cu Daniel Tudor, deoarece chiar a doua zi, ea ar fi trimis o maşină să îl ia pe fostul soţ şi să îl aducă la Senat. Cei doi au avut o întâlnire, prilej cu care Doina Tudor l-ar fi avertizat în legătură cu solicitările lui Marian Ovidiu.

Imediat după această întâlnire, ar fi avut loc o nouă discuţie care ar fi fost înregistrată în mediul ambiental, în sediul Senatului, între Doina Tudor, Daniel Tudor şi Ovidiu Marian.

Daniel Tudor ar fi încercat să amâne discuţia pentru a câştiga timp şi pentru a-şi construi o strategie de apărare, nefiind dispus să restituie nici o sumă de bani. La scurt timp, temându-se că nu şi-a formulat o apărare clară în cadrul dialogului cu Marian Ovidiu şi bănuind că este monitorizat, el ar fi contactat un fost secretar al CSA, reiterând că el este cel care l-a dat afară din birou pe Ilie Carabulea şi că este posibil ca Marian Ovidiu să fi pretins de la Carabulea.

Ulterior, în timpul audierilor de la DNA, Daniel Tudor ar fi negat toate acuzaţiile. Deşi iniţial el a fost de acord cu testarea comportamentului simulat, în 17 februarie 2016, a motivat că a ingerat medicaţie incompatibilă cu efectuarea acestui test, iar pe 18 februarie 2016 a refuzat din nou efectuarea testului, motivând probleme de sănătate.

În acest dosar, senatoarea Doina Tudor este cercetată, sub control judiciar, pentru complicitate la luare de mită, Daniel George Tudor pentru luare de mită, iar Ovidiu Marian este acuzat de trafic de influenţă. Ultimii doi se află în arest la domiciliu. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri