Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul Ferma Băneasa. Instanța supremă a respins definitiv contestațiile formulate de o parte dintre cei condamnați

Dosarul Ferma Băneasa. Instanța supremă a respins definitiv contestațiile formulate de o parte dintre cei condamnați

Instanța supremă a respins definitiv contestațiile în anulare formultate de o parte dintre cei condamnați, respectiv Remus Truică, Dan Andronic, Paul de România și israelienii Benyamin Steinmetz și Tal Silberstein, în dosarul retrocedării ilegale a fermei regale de la Băneasa.  

„Admite excepţia prematurităţii invocată de procuror. Constată prematur formulate contestaţiile în anulare declarate de contestatorii Truică Remus, Chiriac Theodor, Olteanu Gheorghe, Andronic Dan-Catalin, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Tal Silberstein, Dima Niculae, Marcovici Marius-Andrei, Dicu Corina-Teodora, Benyamin Steinmetz, Musat Apostol, Delcea Valentin, Mateescu Lucian-Claudiu, Roşu Robert-Mihaita, S.C. RECIPLIA S.R.L., Jecu Nicolae, Popa Caterina, Gheorghita Dragomira, Paul Philippe al României şi SC MERCURE COMMERCE INTERNATIONAL SRLT în cauza de formează obiectul dosarului nr. 345/64/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea Ignatenko Nela, în cuantum de 160 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei", este decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Horătrârea este definitivă.

În 17 decembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat verdictul final în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. Astfel, Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, Benyamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, Robert Mihăiță Roșu a primit cinci ani de închisoare, Nela Ignatenko a primit cinci ani de închisoare, iar Prințul Paul de România a primit trei ani și patru luni de închisoare. Și jurnalistul Dan Andronic a primit o condamnare, mai exact trei ani de închisoare cu suspendare.

De asemenea, cei condamnați au fost obligați să plătească mai multe sume de bani, iar terenurile revin statului român.

Prințul Paul al României, Nela Ignatenko, Tal Silberstein și Benyamin Steinmetz au fost dați în urmărire.

Subiecte în articol: ferma baneasa printul paul de romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri