Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Două opere de artă din colecţia cântăreţului Charles Aznavour, scoase la licitaţie

Două opere de artă din colecţia cântăreţului Charles Aznavour, scoase la licitaţie

Două opere de artă din colecţia cântăreţului Charles Aznavour, inclusiv o celebră sculptură de Germaine Richier estimată la 2,5 milioane de euro, vor fi propuse spre vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc la Paris pe 4 iunie, au anunţat luni pentru AFP reprezentanţii casei Christie's. 

Decedat în octombrie 2018, Charles Aznavour era şi un mare colecţionar de artă, au subliniat experţii casei de licitaţii Christie's. 

Inspirat din tematica luptelor cu tauri, unul dintre cele 11 exemplare ale acestei sculpturi realizate de Germaine Richier (1902-1959), prezentat în mai multe muzee din lume, inclusiv la Guggenheim din New York şi la Muzeul Regal de Artă Modernă din Bruxelles, face parte din catalogul acestei licitaţii.

În decembrie 2017, această sculptură a fost adjudecată la Paris cu puţin peste 3 milioane de euro, stabilind un record pentru lucrările semnate de Germaine Richier, sculptoriţă franceză de renume internaţional, căreia Fundaţia Maeght din Saint-Paul-de-Vence i-a dedicat o retrospectivă în 1996.

Concepută de artistă în 1953, sculptura a fost cumpărată de Charles Aznavour de la un prieten al său, cântăreţul Fred Mella, membru al grupului Compagnons de la chanson.

Având un preţ de vânzare estimat în intervalul 1,5 milioane - 2,5 milioane de euro, lucrarea va fi prezentată în avanpremieră la New York (4-16 mai), apoi la Hong Kong (22-25 mai) şi Paris (27 mai-4 iunie).

O a doua operă din colecţia lui Charles Aznavour, intitulată "Plaque Tesconi", este semnată de artistul Cesar şi a fost realizată în 1958. Lucrarea a fost estimată între 60.000 şi 80.000 de euro.

AGERPRES

Subiecte în articol: Charles Aznavour licitatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri