Două turiste americane de circa 20 de ani au fost stropite cu acid clorhidric duminică dimineaţa la Marsilia, sud-estul Franţei, de către o femeie ce suferă probabil de probleme psihice, a informat o sursă din cadrul poliţiei, citată de AFP.
În jurul orei locale 09:00 (07:00 GMT), o femeie "despre care se crede că are probleme psihice (...) a stropit ochii unor oameni care se aflau în apropierea ei, în sala gării Saint-Charles", a precizat această sursă, confirmând o informaţie în acest sens a cotidianului La Provence.
"Nu există caracter terorist" în această agresiune, a adăugat sursa din cadrul poliţiei, subliniind că agresoarea nu a vizat grupul celor patru turiste americane din cauza identităţii acestora.
Două dintre turistele americane au fost atinse de stropii de acid. Gravitatea rănilor lor nu a fost precizată, însă una dintre ele suferă de o uşoară pierdere a vederii. Ambele au părăsit spitalul la mijlocul după-amiezii de duminică.
Plasată în arest, agresoarea, născută în 1976 şi cunoscută de poliţie în special pentru fapte de furt, şi-a justificat gestul prin faptul că ea însăşi "a fost victima violenţei cu acid" când era mai tânără.AGERPRES