Jurnalul.ro Special Interviuri Dr. Carmen Giuglea: Eliminarea surplusului de piele nu este un moft, ci o necesitate 

Dr. Carmen Giuglea: Eliminarea surplusului de piele nu este un moft, ci o necesitate 

de Monica Cosac    |   

Obezitatea, una dintre bolile secolului XXI, este asociată cu boli cardiovasculare, diabet zaharat, disfuncţii respiratorii, așa-numitele comorbidități care ajung să pună viața în pericol. De teama, complicațiilor medicale generate de obezitate, tot mai mulți români apelează, în ultimii ani, la operațiile de micșorare a stomacului. Doar că puțini sunt pregătiți să facă față schimbărilor majore care pot veni la pachet cu operația bariatrică: surplusul de piele rămas după scăderea masivă în greutate şi problemele emoţionale. Psihologii spun că „excesul de piele poate fi mai handicapant decât obezitatea”, iar pacienţii au nevoie atât de consiliere psihologică pe tot parcursul procesul de slăbire, cât şi de remodelare corporală. În România însă, îndepărtarea surplusului de piele încă este considerat un fel de moft, o intervenție estetică, nu reconstructivă, astfel că nu poate fi făcută în spitalele de stat, prin sistemul de asigurări de sănătate. Ce înseamnă chirurgia postbariatrică şi cât de necesar este acest tip de intervenţie ne-a explicat dr. Carmen Giuglea, medic primar Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie reconstructivă şi Preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Estetică.

 

 

 

  • Ce înseamnă chirurgie estetică postbariatrică? Această ramură nouă a chirurgiei plastice s-a născut dintr-o necesitate sau este o fiță?

Dr. Carmen Giuglea: - Chirurgia postbariatrică reprezintă, de fapt, chirurgia conturului corporal, care se adresează pacienților cu slăbiri masive, scăderi în greutate datorate, în special, operațiilor de micșorare a stomacului. Vorbim, de fapt, de pacienți obezi sau supraponderali care au apelat la acest gen de intervenții pentru a reuși să slăbească, dar care slăbesc atât de mult, încât efectele asupra corpului sunt inestetice și deranjante. Faldurile de piele în exces care apar la nivelul abdomenului, coapselor, spatelui, lăsarea marcată a sânilor la femei - sau chiar și la bărbați - pot fi ascunse în haine, dar deranjează pacienții în viața intimă sau în timpul activităților sportive, putând determina cu timpul și leziuni tegumentare de tipul ulceraţiilor. Ținând cont de cele de mai sus, este clar că rezolvarea acestor probleme prin corecția surplusului tegumentar nu poate fi un moft, ea devine o necesitate. 

 

 

  • De cât timp se face acest tip de intervenții în România? Şi, dacă spuneţi că reprezintă o necesitate, nu un moft, sunt decontate de stat?

Dr. Carmen Giuglea: - Chirurgia postbariatrică este strâns legată de chirurgia bariatrică. Şi, cum la noi în țara aceasta din urmă își are începuturile în urmă cu aproximativ 10 ani, este clar că cea postbariatrică nu poate fi decât mai tânără. Fiind o chirurgie mai dificilă - nu atât din punct de vedere tehnic, cât din punct de vedere al necesității asocierilor a 2-3 corecții într-o singură intervenție chirurgicală, al faptului că pacienții postbariatrici sunt niște pacienți fragili, cu anumite carențe care trebuie evaluate și corectate pentru o vindecare optimă - ea trebuie făcută în echipă pentru obținerea unor rezultate cât mai bune și cu o perioadă de recuperare cât mai scurtă.

 

„Deși această chirurgie este la limita dintre chirurgia estetică și cea reconstructivă, ea nu poate fi efectuată, deocamdată, în spitalele de stat, prin sistemul de asigurări de sănătate, fiind considerată intervenție estetică.”

 

 

  • În procesul acesta de slăbire postbariatrică, care sunt cele mai afectate zone de excesul de piele? Pe ce zone interveniți cel mai des?

Dr. Carmen Giuglea: - După scăderile masive în greutate, majoritatea regiunilor corpului sunt afectate, atât la femei, cât și la bărbați: abdomen, fese, coapse, sâni, brațe, față. Aspectul lor diferă de la persoană la persoană, în funcție de numărul de kilograme slăbite, în primul rând, dar și de vârstă pacientului, de calitatea pielii lui, de cum se îngrijește etc. Pentru persoanele cu slăbiri moderate, în jur de 20-30 kg, sunt necesare corecții mai puține, dar când vorbim de pierderi în greutate de 70-100 kg, atunci au nevoie de corecții toate zonele antemenţionate. Cel mai frecvent solicitate sunt zonele pe care pacienții și le văd, respectiv: abdomenul, sânii și coapsele, apoi brațele și fesele.

 

 

  • După o operaţie de micşorare a stomacului (Gastric Sleeve, cum mai este cunoscută intervenţia), probabil, cea mai mare frică este de reîngrăşare. Ajută aceste corecții corporale la menținerea greutății?

Dr. Carmen Giuglea: - Este foarte adevărat că nu este important doar să slăbești, ci să te și menții. Din testimonialele pacienților care au realizat corecțiile postbariatrice, reiese clar că obținerea unui contur corporal armonios motivează pacienții să facă eforturile de menținere, ba chiar unii afirmă că în momentul în care încep să ia proporții, cicatricile „îi atenţionează”, producându-le o senzație de strânsoare la nivelul lor.

 

  • La cât timp după slăbire se poate interveni estetic şi cât de importantă este relația dintre chirurgul bariatric și chirurgul plastician?

Dr. Carmen Giuglea: - Relația chirurg bariatric-chirurg postbariatric este foarte importantă. De ce? În primul rând, pacienții obezi ajung în general să aibă foarte mare încredere în chirurgul lor care le-a rezolvat o problemă de sănătate foarte importantă, de aceea doar simplul fapt că plasticianul va fi recomandat de chirurgul bariatric îl investește deja cu încredere. Pe de altă parte, pacientul care a făcut gastric sleeve va fi toată viața un pacient fragil, care trebuie urmărit și echilibrat periodic, și este important că atunci când se încep corecțiile corporale, acesta să fie în parametri biologici normali, esențial pentru o evoluție postoperatorie și o vindecare corespunzătoare. Verificarea periodică o face chirurgul bariatric, pentru menținerea rezultatului obținut și pentru pregătirea pentru corecțiile de contur. Ca regulă generală, intervențiile de modelare corporală nu trebuie începute mai devreme de 6 luni de la stabilizarea în greutate, pentru a da pielii suficient timp ca să-și revină cât de mult va putea. Variațiile de greutate își pun amprenta asupra acesteia. De aceea, pentru obținerea unui rezultat estetic cât mai bun, trebuie așteptat acest interval minim.

 

 

  • Pacienţii care își fac micșorare de stomac ştiu că ar putea urma și corecții corporale după ce slăbesc?

Dr. Carmen Giuglea: - De regulă, pacientul obez se adresează în primul rând celui care trebuie să-l ajute să slăbească, respectiv chirurgului bariatric sau nutriţionistului. Dacă pacientul află de la bun început că, în urmă slăbirii masive, este posibil ca aspectul corpului lui să se modifice atât de mult încât să fie nevoie de corecții corporale, asta depinde de informațiile pe care i le furnizează aceștia. Există și pacienți mai insistenți în a afla toate consecințele intervenției inițiale, dar sunt mai puțini la număr. Efectele slăbirii asupra corpului sunt individuale, depinzând de mai multe variabile: cea mai importantă este numărul de kilograme slăbite, dar importante sunt și vârsta pacientului, și calitatea pielii lui.

 

În general, dacă au fost pierdute doar 20-30 kg, corecțiile necesare sunt mai limitate (în general, la zona abdomenului și sâni), dar dacă se depășesc 50-100 kg, atunci corecțiile se vor impune cu siguranță și la nivelul coapselor, feselor, brațelor și chiar feței”

 

 

  • Există contraindicații pentru aceste intervenții? Şi care sunt, cu aproximație, timpii de recuperare?

Dr. Carmen Giuglea: - Contraindicațiile pot fi de ordin fizic - mă refer aici la dezechilibre metabolice care ar împiedica o vindecare corespunzătoare -, dar și de ordin psihic. Din păcate, unii pacienți au așteptări nerealiste, nu înțeleg limitele intervențiilor corectoare sau nu acceptă cicatricile inerente. La asemenea intervenții de o complexitate mare, este imposibil să nu apară și probleme, mai mici sau mai mari. Atât doctorul, cât și pacientul, trebuie să-și asume împreună drumul pe care pornesc, care nu este ușor, dar care în final aduce beneficii fizice și psihice semnificative.

În privința perioadelor de recuperare, acestea depind de complexitatea și numărul corecțiilor realizate într-o intervenție chirurgicală, direct proporțională cu durata intervenției și cu suprafața zonelor care trebuie să se vindece. Acestea pot varia între 10-14 zile și 3-4 săptămâni, cu prelungiri în cazul apariției unor complicații.  

 

 

  • Se spune că orice intervenție estetică crește stima de sine. Care este feedback-ul pacientelor dv.?

Dr. Carmen Giuglea: - Într-adevăr, remodelarea corporală are un efect important, adeseori spectaculos, asupra psihicului pacientelor, în mod special. Închipuiți-vă cum se poate simți o femeie care din obeză devine o femeie cu un corp suplu, armonios. Înfloresc pur și simplu, devin mult mai feminine și le crește stima de sine, li se schimbă atitudinea. 

 

  • Chirurgia estetică înseamnă artă din partea chirurgului; care este secretul când trebuie să faci corecții pe atât de multe zone, cum e cu cicatricile care rămân?

Dr. Carmen Giuglea: - Chirurgia estetică reprezintă, prin definiție, o îmbinare a artei cu chirurgia. În chirurgia postbariatrică, în care trebuie să creeze un nou contur corporal, estetic, dintr-unul acoperit de falduri de piele, medicul trebuie să-și planifice etapele și să-i explice pacientului ce-l așteaptă, cât durează și la ce rezultate trebuie să se aștepte. Evident că, în aceste situații, cicatricile sunt regula, fiind vorba de îndepărtarea unui important surplus de piele, dar important este ca ele fie bine plasate şi subțiri, pentru a se putea ascunde cu ușurință.

 

  • Am înțeles că, atunci când este nevoie de corecții pe mai multe zone, ele se pot cupla câte două la o singură intervenţie şi, implicit, o singură anestezie. Cum pot fi cuplate şi ce zone se corectează întâi?

Dr. Carmen Giuglea: - În asocierea corecțiilor, este indicat să nu se opereze în aceeași etapă zone învecinate, pentru că se influențează direct una pe alta. De aceea se recomandă corecția abdomenului și feselor (liftingul circular) simultan cu a brațelor (brahioplastia), iar în timpul 2: coapsele și sânii. În acest fel, se pot rezolva cinci zone în două intervenții mari, cu rezultate optime.

 

 

  • Un pacient bariatric este diferit de pacientul estetic?

Dr. Carmen Giuglea: - Așa cum vă spuneam, pacientul postbariatric este, de obicei, un pacient fragil, cu posibile dezechilibre, pe care trebuie să aibă mare grijă să și le corecteze constant. De asemenea, pot exista probleme psihologice nerezolvate la unii dintre ei, care la un moment dat să se reactiveze și să strice echilibrul obținut cu greu. Corecțiile luate separat par simple, de rutină, dar de fapt stabilirea desenului preoperator esențial în această modelare corporală nu este chiar atât de ușor de făcut.

 

 

Psiholog: „Pacientul nu mai știe cine este”

Psihologul Cristina Fedorovici atrage atenţia că o persoană căreia i s-a pus diagnosticul de obezitate este un pacient care se confruntă, pe lângă probleme medicale date de obezitate, și cu probleme de natură emoțională, cele mai frecvente fiind: o stimă de sine scăzută, depresie, anxietate, atacuri de panică, dificultăți de relaționare.

„Atunci când acest pacient decide să apeleze la chirurgia bariatrică pentru a scăpa de excesul ponderal, el este deja epuizat emoțional, fizic, psihic. Schimbările care survin în urma operației bariatrice sunt schimbări majore, care pot afecta și mai mult psihicul pacientului, dacă acesta nu este consiliat psihologic.

Pentru că slăbirea este accelerată (unii pacienți slăbesc și 60 – 80 kg în primul an postoperator), excesul de piele care rămâne în urma slăbirii poate fi major. Și handicapant. Iar acest handicap se vede în primul rând în viața intimă a pacientului. Îngrășarea nu s-a produs brusc, pacientul și partenerul său de cuplu au avut timp să se acomodeze cu dimensiunile din ce în ce mai mari, 3... 5... 10 kg în plus pe an pot fi insesizabile. Pe când slăbirea bruscă lasă un exces de piele vizibil și dintr-odată. De aceea, este foarte important ca pacientul bariatric să fie consiliat pe tot parcursul procesul de slăbire și să-și planifice încă de la început și operațiile de remodelare corporală. Altfel, excesul de piele poate fi mai handicapant decât obezitatea”, ne-a explicat Cristina Fedorovici.

 

Slăbirea este atât de bruscă, încât pacientul nu se mai recunoaște în oglindă. Iar emoțiile pot fi atât de agresive, încât pacientul nu mai știe cine este, dacă ceea ce gândește sunt propriile gânduri, dacă ceea ce-și dorește sunt propriile dorințe, dacă el este cel pe care-l știa sau s-a transformat într-o altă persoană. 

 

 

„Aveam măsura 40 la haine, dar nu puteam purta rochii mulate”

Adriana Radu are 56 de ani şi este inginer. Spune că a moştenit problemele de greutate de la mama sa, care suferea de obezitate morbidă şi care a decedat din cauza complicaţiilor generate de aceasta: diabet, hipertensiune, probleme cu tiroida, boală cardiacă.

„Problemele mele de greutate au început la vârsta de 30 ani. Aveam fluctuații mari de greutate și, deși am avut nenumărate internări la «Parhon», știind problemele mamei, nu am reușit să-mi reglez metabolismul. Am ținut diferite diete care au accentuat și mai mult problemele mele. Când am intrat la menopauză aveam obezitate morbidă, hipertensiune, fibrilații și steatoză hepatică. Am luat hotărârea să fac intervenția de micșorare a stomacului, de care îmi era foarte teamă, dar aveam 50 de ani deja și mari probleme de sănătate asociate. Intervenția de gastric sleeve a fost o reușită și, cu un program riguros de masă și antrenamente, am slăbit 60 de kg și am ajuns la greutatea mea din adolescență. Ar fi trebuit ca starea mea de bine să fie completă, dar lipsea ceva. Deși purtam măsura 40 la haine și acum îmi găseam tot ce îmi doream, nu puteam purta rochii mulate pe talie și mai scurte, pentru că, deși am făcut multă mișcare, mai ales în apă, surplusul de piele era mare și era deranjant”, povesteşte Adriana Radu. Aşa a ajuns să apeleze la chirurgia postbariatrică.

„Transformarea mea s-a făcut în trei intervenții: abdominoplastie, lifting circular, lifting coapse și blefaroplastie. Am fost încrezătoare, iar această stare a venit din senzația că am întâlnit cel mai minunat medic/om și că mă pot lăsa pe mâinile sale să-mi «croiască» pielea. Nu m-am înșelat deloc, mi-a refăcut forma corpului de la 20 de ani”, ne-a povestit pacienta.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri