"Candidatura domnului Orban nu că ne bucură, dar ne avantajează. E un candidat care a obţinut un scor foarte mare. Nu mai ştiu cât - 12% sau 11%, odată când a candidat. Deci e un contracandidat serios. Sigur că îl luăm în serios, adică fără discuţie", a comentat ironic Dragnea, înainte de a intra la şedinţa de grup a PSD.
Legat de momentul când social-democraţii vor lansa candidatul la Primăria Capitalei, el a spus că o să facă un anunţ în acest sens cât de curând.
"Sigur îl vom face înainte de depunerea listelor. Noi o să anunţăm cât de curând. Aşa cum am spus, suntem în intervalul de două săptămâni care încă nu s-a terminat", a precizat Dragnea.
Agerpres