„E timpul să lăsăm deoparte demagogia în favoarea unei dezbateri sincere și generarea de soluții relevante pentru stoparea violenței din familiile noastre. Căsnicia mea a fost afectată de violență, de aceea lăsați-mă să mă dedic acestei cauze din poziția de parlamentar”, a scrie Focșa pe Facebook.
El spune că tensiunile din căsnicie au venit „pe fondul dedicării mele totale în cariera politică, muncind șapte zile din șapte atât la București, cât și în teritoriu, acolo unde am fost mereu prezent pentru a asculta doleanțele cetățenilor”.
„La nivel european există un plan de acțiune comun al statelor membre împotriva violenței domestice (Convenția de Istanbul) ce pare la prima vedere un document al bunelor intenții, dar presărat cu idei radicale, din spectrul ideologiei de gen. Ceea ce nu arată decât că elitele europene nu doresc cu adevărat eradicarea acestui fenomen, ci impunerea unor noi concepte ideologice prin care se dorește redefinirea societății după niște principii nenaturale. Rămân dedicat cauzei promovate de partidul conservator AUR și resping aceste idei radicale ale stângii europene, contraproductive și utopice”, mai scrie Focșa.
Biroul Național de Conducere al AUR a decis sîmbătă să îl excludă pe Dumitru Viorel Focșa din partid, după ce acesta și-a agresat fizic soția în timpul unui scandal casnic. Ancheta internă întreprinsă de Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a stabilit că acuzațiile apărute în spațiul public în urma scandalului declanșat la domiciliul familiei Focșa se confirmă. Gestul comis de deputatul Dumitru Viorel Focșa este incompatibil cu calitatea de membru de partid și cu demnitatea de parlamentar, arată un comunicat al partidului.
Alianța pentru Unirea Românilor îi cere public deputatului Focșa să își respecte angajamentul asumat și să își depună mandatul de parlamentar, ca urmare a sancțiunii primite pe linie de partid.
(sursa: Mediafax)