Jurnalul.ro Ştiri Externe După atacurile din Noua Zeelandă, autorităţile britanice şi franceze anunţă întărirea securităţii la moschei

După atacurile din Noua Zeelandă, autorităţile britanice şi franceze anunţă întărirea securităţii la moschei

Autorităţile britanice şi franceze au anunţat măsuri de sporire a securităţii la moschei ca urmare a atacurilor de vineri din Noua Zeelandă, transmit agenţiile EFE şi dpa.

Poliţia britanică îşi va intensifica acţiunile de patrulare în jurul moscheilor din Regatul Unit ca măsură de precauţie după atentatul comis la două moschei din Noua Zeelandă, în care au fost ucişi 49 de oameni. Forţele de ordine vor avea de asemenea contacte cu diferite comunităţi religioase pentru a le sfătui asupra celui mai bun mod de întărire a securităţii la locaşurile lor de cult, a arătat Poliţia Metropolitană, citată de EFE.

Un anunţ asemănător a fost făcut vineri, după "atacul terorist oribil" din Noua Zeelandă, şi de primarul Londrei, Sadiq Khan, care a subliniat că londonezii sunt alături de locuitorii din Christchurch, oraşul în care a avut loc tragedia.

Totodată, potrivit dpa, ministrul de Interne francez, Chirstophe Castaner, a anunţat sporirea securităţii la moscheile din întreaga ţară.

"Ca măsură de precauţie, am instruit imediat prefecţii noştri să fie extrem de vigilenţi şi le-am cerut să intensifice supravegherea locaşurilor de cult din ţară. Patrule vor fi desfăşurate în apropierea obiectivelor religioase", a scris acesta pe Twitter.

Şeful poliţiei din Noua Zeelandă, comisarul Mike Bush, a anunţat vineri că bilanţul atacurilor armate asupra celor două moschei din oraşul Christchurch a crescut la 49 de morţi, relatează dpa şi Reuters.

El a spus că 41 de persoane au murit la moscheea Masjid Al Noor, iar alte şapte la moscheea din suburbia Linwood. O victimă a murit la spitalul din Christchurch. AGERPRES

Subiecte în articol: autoritatile britanice securitate moschei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri