O soluție promițătoare pare a fi palmitoiletanolamida (PEA) ultramicronizată, care ar contracara această problemă. Aceasta este produsă de organism și este prezentă în diverse alimente de origine animală și vegetală.
Un grup de cercetare condus de Carla Gheraldini de la Universitatea din Florența a demonstrat că PEA ultramicronizată întârzie dezvoltarea toleranței la opioide precum morfina, oxicodona și tramadolul, conform ANSA.
„Cu grupul meu de cercetare”, explică Gheraldini, „mă dedic de ani de zile studierii strategiilor de contracarare a dezvoltării toleranței la opioide. Ne-am numărat printre primele grupuri italiene care au utilizat în cercetările noastre o formă specială de Pea, așa-numita ultramicronizată. Am ales-o pentru că este biodisponibilă. Am constatat că adăugarea de palmitoiletanolamida (PEA) ultramicronizată întârzie dezvoltarea toleranței la diverse opioide, cum ar fi morfina, oxicodona și tramadolul. Nu numai atât, dar îmbunătățește efectul analgezic al opioidelor în condițiile durerii neuropatice și contracarează, chiar și atunci când este utilizat ca unică intervenție, durerea cronică asociată cu neuropatia legată de chimioterapie”
PEA s-a dovedit capabilă să ajungă la „centrele durerii”, măduva spinării și creier.
Recunoscută din ce în ce mai mult ca o boală bio-psiho-socială, durerea cronică nu afectează doar corpul, ci și psihicul și relațiile sociale. Durerile de cap, durerile abdominale sau pelviene, durerile de spate, durerile provocate de cancer se numără printre principalele forme de durere cronică.
(sursa: Mediafax)
Andreea Tobias, andreeat@mediafax.ro
Keywords:DURERE CRONICĂ, PEA