Jurnalul.ro Cultură Film Dwayne Johnson s-a căsătorit în secret, duminică, în Hawaii

Dwayne Johnson s-a căsătorit în secret, duminică, în Hawaii

Actorul american Dwayne Johnson, supranumit "The Rock", a anunţat că s-a căsătorit cu partenera lui de viaţă, cântăreaţa Lauren Hashian, în cadrul unei ceremonii secrete, care a avut loc duminică în Hawaii, informează Press Association. 

Starul de cinema a făcut această dezvăluire prin intermediul unei fotografii pe care a publicat-o pe contul său de Instagram. Imaginea, realizată în ziua nunţii, îi prezintă pe cei doi tineri căsătoriţi într-un peisaj idilic din Hawaii.

"Ne-am căsătorit. 18 august 2019. Hawaii. Pomaika'i (binecuvântaţi)", a explicat actorul hollywoodian într-un mesaj ce însoţeşte acea fotografie.

Dwayne Johnson, în vârstă de 47 de ani, şi cântăreaţa şi compozitoarea Lauren Hashian, în vârstă de 34 de ani, au o relaţie din 2006. 

Cei doi artişti s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "The Game Plan" şi au împreună două fiice - Jasmine, în vârstă de trei ani, şi Tiana, în vârstă de un an.

Dwayne Johnson, fost star în circuitul american de wrestling, a devenit cunoscut în cinematografie graţie rolurilor interpretate în filme precum cele din franciza "Fast and Furious" şi "Jumanji: Welcome To The Jungle". El a fost căsătorit între anii 1997 şi 2007 cu producătoarea de film Dany Garcia, cu care are o fiică, Simone, în vârstă de 18 ani.

AGERPRES

Subiecte în articol: Dwayne The Rock Johnson
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri