Jurnalul.ro Ştiri Justitie Adrian Cuculis: Autoritățile bulgare ar putea amâna extrădarea Elenei Udrea. Care este motivul

Adrian Cuculis: Autoritățile bulgare ar putea amâna extrădarea Elenei Udrea. Care este motivul

Elena Udrea ar putea rămâne mai mult timp în Bulgaria, unde a fost plasată în arest preventiv, este de părere avocatul Adrian Cuculis. El spune că, în schimbul banilor, autoritățile de la Sofia ar putea decide să amâne punerea în executare a mandatului de extrădare.

"Judecătorul din Bulgaria care dispune de extrădare Elenei Udrea are o plajă foarte largă în care se poate învârti și poate să se pronunțe", afirmă acesta. 

Condamnată, săptămâna trecută, la închisoare, fostul ministru al Turismului a fugit  din țară dar a fost prinsă în Bulgaria. Ea a cerut să fie lăsată în libertate dar solicitarea a fost respinsă de instanță. 

Avocata acesteia din Bulgaria a anunțat că va contesta decizia la Curtea de Apel din Sofia. Elena Udrea a cerut totodată cerere de azil politic în Grecia. 

"Şi în România dacă ai un milion de euro şi vii de pe te miri unde, condamnat, dobândești cetățenia ţării noastre cu un milion de euro. Adică ești investitor şi statul nostru te protejează, şi îţi dă cetățenia. Adică alţii care stau de ani de zile se chinuie pe la nişte cozi.

Bineînțeles că Bulgaria nu este departe de situaţia asta, dar eu aminteam, privitor la doamna Udrea, că judecătorul de acolo care dispune extrădarea are o plajă foarte largă în care se poate învârti şi poate să se pronunțe. Sigur, soluția a fost de extrădare fără discuții.

Eu vorbeam la modul general că plaja fiind foarte largă, ne putem aștepta oricând să vedem o soluţie prin care să spună: domne' știi care e problema asta cu mandatul european?

Nouă ne plac milioanele alea de euro şi le preferăm la noi aici în ţară şi s-ar putea voi să mai așteptați un pic cu extrădarea pentru că noi avem puțină treabă cu ea aici.

Sigur că dacă Udrea ar primi o asemenea soluţie în Bulgaria, ea va rămâne acolo. Nu o să se mai riște să ajungă în altă parte. Şi banii aia din maşină nu erau degeaba, ei aveau o destinație clară", a spus avocatul Adrian Cuculis la Antena 3

Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă.

Subiecte în articol: Elena Udrea adrian cuculis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri