Jurnalul.ro Ştiri Educatie Clasele cu 28 până la 32 de elevi mai reduc 2.000 de posturi pentru profesori

Clasele cu 28 până la 32 de elevi mai reduc 2.000 de posturi pentru profesori

de Diana Scarlat    |   

Copii înghesuiți în săli, pentru economie la buget. Sindicatele și studenții ies în stradă

Sindicatele din educație și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) vor protesta împreună, pe 4 februarie, față de măsurile de austeritate ale Guvernului. Studenții au pierdut foarte mult din sprijinul acordat de stat, deși politicile publice ale guvernelor anterioare au alocat sume din ce în ce mai mari pentru creșterea numărului românilor cu studii universitare și scăderea abandonului școlar. Profesorii lucrează în condiții mult mai grele, improprii pentru menținerea calității actului educațional, iar prin câteva trucuri, statul a și eliminat mii de cadre didactice din sistem.

Premierul Ilie Bolojan a preluat interimatul la Educație, după demisia fostului ministru, Daniel David, iar prima promisiune pe care a făcut-o a fost că nu se vor mai tăia banii de la Educație, după ce deja s-a luat cel mai mult din acest domeniu. Cu toate acestea, s-au mai găsit câteva „trucuri” prin care să se mai facă reduceri pentru economia la buget.

Luna aceasta, directorii de școli și licee au așteptat aprobarea planurilor de școlarizare și sperau să nu se mai reducă numărul de clase propuse pentru anul școlar viitor, ca să nu-și piardă profesorii. 

Până astăzi, mulți dintre directorii de liceu au primit vești proaste de la inspectoratele școlare, pentru că nu li s-au aprobat planurile și se reduce numărul de clase, prin înghesuirea elevilor, până la 28 sau chiar 32, cu încălcarea tuturor principiilor impuse de Uniunea Europeană pentru creșterea calității educației.

Măsura a fost justificată oficial prin scăderea numărului de elevi care termină clasa a VIII-a, dar a generat nemulțumiri profunde în rândul profesorilor, directorilor de școli și părinților.

 

Încă un val al haosului

Prin acest nou truc de eliminare a mii de profesori din sistemul preuniversitar, Guvernul face economii la buget indirect, nu prin tăierea fondurilor, ci prin crearea unei situații care să genereze eliminarea a sute de clase de la școli și licee, ceea ce duce la scăderea numărului de profesori, iar unii directori de liceu spun ca în anii următori va fi și mai rău.

În privința cadrelor didactice, unele își pierd numărul de ore și nu mai pot avea o normă întreagă, iar în această situație, mulți au anunțat deja că pleacă din învățământ, pentru că nu mai pot câștiga un salariu decent, în timp ce mulți fac naveta pentru a ajunge la mai multe unități de învățământ din județul în care predau.

Scăderea numărului de clase prin creșterea numărului de elevi la clasă vine după ce deja a crescut norma didactică, de anul acesta, cu două ore, ceea ce a provocat un prim val de plecări din sistem și haos în școli.

După o nouă pierdere de clase, sindicatele au calculat încă 2.000 de profesori care vor pleca din sistemul preuniversitar, ceea ce va face foarte grea misiunea directorilor de a găsi suplinitori, pentru că primii eliminați, anul trecut, au fost suplinitorii.

 

Deciziile au fost luate fără consultări cu cei afectați

Reducerea drastică a claselor de a IX-a a dus automat la diminuarea normelor didactice, iar mulți profesori trebuie să predea în mai multe școli sau chiar în localități diferite, pentru a-și completa norma didactică, situație considerată de mulți imposibil de susținut pe termen lung. Sindicatele spun că deciziile au fost luate de Guvern fără o consultare reală cu cei afectați direct și că efectele vor fi resimțite nu doar de profesori, ci și de elevi.

 

Mii de profesori și studenți, în Piața Victoriei

Pe 4 februarie, cele trei mari sindicate din educație - Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală (FNS) Alma Mater - vor protesta în fața Guvernului, cerând revenirea la norma didactică anterioară, la numărul de elevi la clasă stabilit conform normelor europene (24-26, nu 28-32), la plata cu ora în cuantumul anterior aplicării măsurilor de austeritate (nu 22 de lei pe oră, cum a ajuns acum) și la bursele acordate înainte de tăierile bugetare.

La protestul care se va desfășura între orele 12.00-13.30, cu participarea a peste 2.000 de profesori, atât din sistemul preuniversitar, cât și din cel universitar, vor fi prezenți și studenții nemulțumiți de măsurile Guvernului. ANOSR a anunțat că se alătură protestului organizat de federațiile sindicale, pentru intenția Executivului de a reduce bugetul alocat Ministerului Educației și Cercetării în anul 2026. 

 

Degradarea calității actului educațional

Sindicatele cer încă de anul trecut abrogarea măsurilor luate prin „Legea Bolojan” în primul pachet de măsuri de austeritate asumat de Guvern. 

Atât profesorii, cât și studenții reclamă că aceste măsuri au dus la „degradarea calității actului educațional, la imposibilitatea reală de a lucra individualizat cu elevii, la creșterea riscului de eșec și abandon școlar și la dispariția unui număr semnificativ de posturi didactice ca urmare a reducerii numărului de clase/grupe”, conform unui comunicat de presă comun al sindicatelor.

Elevii care urmează să intre la liceu se vor confrunta cu o concurență mai mare, din cauza reducerii numărului de locuri disponibile. 

Subiecte în articol: clase elevi posturi profesori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri