Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de răniţi în urma unei explozii produse într-o fabrică situată în apropierea Moscovei

Zeci de răniţi în urma unei explozii produse într-o fabrică situată în apropierea Moscovei

de Redacția Jurnalul    |   

Cel puţin 56 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse miercuri într-o fabrică de sisteme optice de uz militar situată în apropierea Moscovei, anunţă autorităţile locale.

Deflagraţia s-a produs într-un depozit de stocare a artificiilor situat în incinta fabricii de sisteme optice Zagorsk, a declarat guvernatorul regional, Andrei Vorobiov, citat de agenţia The Associated Press.

Oficialul rus afirmase iniţial că depozitul aparţine unei firme diferite, funcţionând într-un spaţiu închiriat, dar ulterior a precizat că în uzină sunt fabricate produse pirotehnice. Vorobiov a explicat că nu mai sunt fabricate de mult timp sisteme optice, deşi compania anunţă pe site-ul oficial că încă produce astfel de sisteme.

Explozia s-a soldat cu 56 de răniţi, iar şase sunt în stare gravă, a anunţat Andrei Vorobiov, conform cotidianului Le Monde. Autorităţile ruse încearcă să afle circumstanţele producerii deflagraţiei, principala ipoteză fiind cea a unei erori umane. Anchetatorii au exclus varianta unui atac cu dronă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: moscova explozie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri