Potrivit ISU Argeș, pompierii au fost solicitați duminică dimineața să intervină în cazul unei explozii produsă în camera centralei unei gospodării din comuna Priboieni.
Este vorba despre o explozie urmată de incendiu, flăcările manifestându-se în camera centralei, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș a preluat o victimă care prezintă arsuri pe corp, în sprijinul acestuia intervenind și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Intervenția este în desfășurare.
Potrivit IPJ Argeș, este vorba de un bărbat de 67 de ani, care ar fi suferit leziuni ca urmare a unei deflagrații provocată de manevrarea necorespunzătoare a unei butelii de voiaj, în camera centralei termice din locuința acestuia.
Victima a fost transportată la spital.
„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit un dosar penal”, a transmis Poliția Argeș.
(sursa: Mediafax)