Reţeaua de socializare Facebook a fost afectată luni de o scurtă pană la scară globală, unii dintre utilizatori aflându-se în imposibilitatea de a se conecta, sau de a posta conţinuturi în urma unor "probleme de reţea", au anunţat responsabili ai companiei.
Primele menţionări ale unor probleme tehnice au început să apară în jurul orei 21:00 GMT pe site-ul downdetector.com, specializat în urmărirea dereglărilor tehnice ale serviciilor online.
Perturbările au afectat mai ales America de Nord şi Europa, numeroşi utilizatori apelând la Twitter pentru a-şi exprima nemulţumirea.
Mai puţin de 90 de minute s-au scurs între debutul penei şi reîntoarcerea la normalitate. În timp ce unii useri s-au aflat în imposibilitatea de a se putea conecta, alţii s-au plâns că au avut doar acces parţial la reţea.
"O problemă de reţea i-a împiedicat pe unii utilizatori să acceadă la serviciile noastre şi să-şi posteze conţinuturile", a declarat un purtător de cuvânt al Facebook.
"Am identificat rapid problema şi am început să restaurăm accesul, problema fiind practic soluţionată pentru toată lumea", a precizat purtătorul de cuvânt, care şi-a cerut scuze pentru "inconvenientele" produse. AGERPRES