Jurnalul.ro Ştiri Externe Familia regală britanică oferă găzduire ucrainenilor forţaţi să îşi părăsească ţara

Familia regală britanică oferă găzduire ucrainenilor forţaţi să îşi părăsească ţara

Familia regală britanică oferă găzduire familiilor ucrainene forţate să îşi părăsească ţara din cauza războiului, la fel ca mii de alţi britanici generoşi, susţine publicaţia britanică Daily Express, informeaza DPA.

Membrii acesteia au promis că îşi vor face partea lor de datorie şi vor oferi găzduire refugiaţilor, însă familia regală nu doreşte publicitate, potrivit cotidianului menţionat.

Aproximativ 53.800 de refugiaţi ucraineni au sosit în Marea Britanie sub auspiciile schemei de vize, inclusiv prin programul "Case pentru Ucraina", prin care s-au acordat peste jumătate din numărul de vize oferite.

"Acordăm asistenţă într-o serie de moduri, însă nu vom face alte comentarii", a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham pentru Daily Express.

Pe moment, notează Daily Express, nu este clar cine sunt membrii familiei regale care oferă găzduire refugiaţilor sau unde este asigurată această cazare.

Palatul Buckingham a găzduit refugiaţi regali în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Regina Wilhelmina a Olandei, Regele Haakon al Norvegiei şi fiul său, Prinţul Olaf, au locuit în palat după ce au fugit de nazişti în 1940.

Subiecte în articol: Palatului Buckingham
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri