Jurnalul.ro Ştiri Observator Situația drepturilor femeilor în România, discuții la Palatul Victoria

Situația drepturilor femeilor în România, discuții la Palatul Victoria

de Redacția Jurnalul    |   

La Palatul Victoria a avut loc, marți, o întâlnire consultativă cu organizații non-guvernamentale reprezentative din domeniul apărării drepturilor femeii și egalității de gen, coordonată de consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Victoria Stoiciu.

Principalele teme de dialog le-au reprezentat provocările cu care se confruntă în prezent femeile din România, în ceea ce privește drepturile și șansele la tratament egal, precum și modalitățile de colaborare între guvern și societatea civilă pentru soluționarea problemelor identificate.

În cadrul întâlnirii, consilierul de stat a propus invitaților elaborarea unei agende comune de discuții pe termen mediu, astfel încât în cadrul următoarelor reuniuni consultative să existe dezbateri aplicate, pe teme punctuale, în ceea ce privește apărarea și promovarea drepturilor femeilor în România. Subiectele de dialog ale viitoarelor reuniuni vor urmări trei paliere de interes major: combaterea violenței de gen și a violentei împotriva femeii, sănătatea și drepturile reproductive și egalitatea de gen în toate sferele societății românești.

La finalul mesei rotunde de la Palatul Victoria a fost convenită continuarea consultărilor inițiate marți, iar consilierul de stat Victoria Stoiciu a subliniat interesul guvernului de a fi partener determinat al societății civile în ameliorarea situației drepturilor femeilor.

Din partea societății civile, au participat la dialog organizații membre ale Coaliției pentru Egalitate de Gen și ale Rețelei pentru prevenirea si combaterea violenței împotriva femeilor.

De asemenea, a fost prezentă inițiatoarea legii care incriminează actul sexual comis cu un minor sub 16 ani, Diana Tușa, deputat în Parlamentul României.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: femei palatul victoria drepturi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri