Denumit misokinezie – adică „ura față de mișcări” – acest sentiment ciudat a fost puțin studiat de oamenii de știință până în ultimii ani, dar a fost observat în contextul unei afecțiuni înrudite, misofonia: o tulburare în care oamenii devin iritați la auzul anumitor sunete repetitive.
Misokinezia este oarecum similară, dar declanșatorii sunt în general mai mult vizuali.
„Este definită ca un răspuns afectiv sau emoțional negativ puternic la vederea mișcărilor mici și repetitive ale altcuiva, cum ar fi să vezi o persoană care își agită o mână sau un picior. Cu toate acestea, în mod surprinzător, cercetarea științifică pe această temă lipsește”, a explicat o echipă de cercetători, condusă de psihologul Sumeet Jaswal de la Universitatea British Columbia (UBC) din Canada, într-un studiu publicat în 2021.
Pentru a ne îmbunătăți înțelegerea, Jawal și colegii săi cercetători au efectuat „prima explorare științifică aprofundată” a misokinezei iar rezultatele indică faptul că sensibilitatea crescută la agitație este ceva cu care trebuie să se confrunte un număr mare de oameni.
Într-o serie de experimente care au implicat peste 4.100 de participanți, cercetătorii au măsurat prevalența misokinezei într-un grup de oameni, evaluând impactul pe care le-a avut asupra lor și explorând de ce s-ar putea manifesta senzațiile.
„Am descoperit că aproximativ o treime au raportat un anumit grad de sensibilitate la comportamentele repetitive și agitate ale altora, așa cum se întâlnesc în viața lor de zi cu zi. Aceste rezultate susțin concluzia că misokinezia nu este un fenomen limitat la populațiile clinice, mai degrabă este o provocare socială de bază și până acum sub-recunoscută, împărtășită de mulți oameni”, au explicat cercetătorii.
Conform analizei, misokinezia merge uneori mână în mână cu misofonia, sensibilitatea la sunet dar nu întotdeauna.
Fenomenul pare să varieze semnificativ între indivizi, unii oameni raportând doar o sensibilitate scăzută la stimulii agitați, în timp ce alții se simt foarte afectați.
„Sunt afectați negativ din punct de vedere emoțional și experimentează reacții precum furie, anxietate sau frustrare și o plăcere redusă în situații sociale, muncă și medii de învățare. Unii chiar desfășoară mai puține activități sociale din cauza afecțiunii”, a explicat psihologul UBC Todd Handy.
Handy a început să cerceteze misokinezia după ce un partener i-a spus că are această problemă.
„În calitate de specialist în neuroștiință vizuală, acest lucru mi-a stârnit cu adevărat interesul de a afla ce se întâmplă în creier”, a spus Handy.
De ce ne enervează agitația altei persoane
Așadar, întrebarea rămâne: de ce ni se pare atât de enervantă agitația?
În cadrul studiului, cercetătorii au efectuat teste pentru a vedea dacă misokinezia oamenilor ar putea avea originea în sensibilități vizual-atenționale crescute, ceea ce înseamnă incapacitatea de a bloca evenimentele care distrag le atenția și apar la periferia lor vizuală.
Rezultatele bazate pe experimentele timpurii au fost neconcludente în acest sens, cercetătorii nu au găsit nicio dovadă fermă că mecanismele atențional-vizuale reflexive contribuie în mod substanțial la sensibilitatea la misokinezie.
Deși suntem încă la începutul explorării privind apariția misokineziei la nivel cognitiv, cercetătorii au câteva piste ipotetice pentru studii viitoare.
„O posibilitate pe care vrem să o explorăm este că „neuronii oglindă” lor sunt în joc. Acești neuroni se activează atunci când ne mișcăm, dar se activează și când îi vedem pe alții în mișcare... De exemplu, când vezi că cineva este rănit, s-ar putea să suferi și tu deoarece durerea lor se oglindește în propriul tău creier”, a spus Jaswal.
Prin extensie, este posibil ca persoanele predispuse la misokinezie să empatizeze inconștient cu psihologia agitatorilor. Și nu într-un mod bun.
„Un motiv pentru care oamenii se agită este pentru că sunt anxioși sau nervoși, așa că atunci când persoanele care suferă de misokinezie văd pe cineva care se agită, s-ar putea să se simtă anxioși sau nervoși”, a spus Jaswal.
Un studiu de urmărire realizat de Jaswal în 2024 pe 21 de voluntari a constatat că afecțiunea poate fi legată de provocările în deconectarea de la un stimuli, mai degrabă decât despre distragerea inițială.
Un lucru este însă cert. Din rezultatele studiilor este clar că acest fenomen este mult mai obișnuit decât ne dăm seama.
„Provocarea ta este comună și este reală”, a spus Handy, potrivit sciencealert.com.