Jurnalul.ro Ştiri Locale Fetiță de zece ani, lovită de un autobuz pe trecerea de pietoni

Fetiță de zece ani, lovită de un autobuz pe trecerea de pietoni

de Redacția Jurnalul    |   

O fetiță de zece ani a fost lovită, în timp ce traversa strada pe trecere de pietoni, în localitatea Moisei, de un autobuz condus de un bărbat de 48 de ani, anunță IPJ Maramureș. Copila a fost rănită și dusă la spital, unde a beneficiat de îngrijiri medicale.

Poliția orașului Vișeu de Sus a fost sesizată, duminică, la ora 14:00, că pe D.N. 18, în localitatea Moisei, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane.

„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 48 de ani, care conducea un autobuz, ar fi surprins și accidentat o minoră de 10 ani, care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorei. Aceasta a fost transportată la spital, unde a beneficiat de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea”, potrivit comunicatului de presă.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: autobuz accident fetita trecere depietoni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri