Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea acuză Guvernul că fură 2,1 miliarde de lei de la copii

Gabriela Firea acuză Guvernul că fură 2,1 miliarde de lei de la copii

de Alice Petrescu    |   

Senatoarea Gabriela Firea critică decizia autorităților de a îngheța noua creștere a alocațiilor pentru copii și anunță că PSD va depune un proiect de lege pentru a obliga Guvernul să le majoreze la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi la 600 de lei pentru cei sub 2 ani.  

 




Ea a adăugat că Guvernul fură 2,1 miliarde de lei de la copii, respectiv câte 522 de lei de la fiecare copil de 2-18 ani și câte 1.044 lei de la cei sub doi ani sau cu dizabilități. În plus, Firea atrage atenția că ministrul Muncii, Raluca Turcan, tocmai a confirmat că Guvernul Cîţu nu a prevăzut în buget banii pentru a doua tranşă de majorare a alocaţiilor, prevăzută de la 1 iulie.


"Acest lucru arată premeditarea furtului din buzunarul copiilor, încă de la finalul anului trecut (când s-a modificat calendarul celor 5 tranşe în Senat). Ministrul Raluca Turcan minte când susţine că efortul bugetar din acest an ar fi de 2 miliarde lei. Acesta este efortul pentru tot intervalul până la 1 iulie 2022! Pentru bugetul din acest an, efortul este 700 milioane lei, adică doar un sfert din suma alocată prin PNRR sponsorului PNL", a scris Firea pe pagina sa de socializare.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat recent că nu există resurse care să permită încă o creștere a alocațiilor în acest an, ci de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei.

Potrivit OUG 123/2020, care prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copii în cinci etape, acestea ar fi trebuit majorate la 1 iulie cu 20%.


 

Subiecte în articol: gabriela firea alocatii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri