Jurnalul.ro Timp liber Monden Fiul lui Cosmin Seleşi a participat la Campionatul Naţional de Karting: "Am şi lăcrimat un pic"

Fiul lui Cosmin Seleşi a participat la Campionatul Naţional de Karting: "Am şi lăcrimat un pic"

Week-end plin de emoţii şi adrenalină pentru Cosmin Seleşi, prezentatorul show-ului "Te cunosc de undeva!", de la Antena 1. Fiul său, Tudor (6 ani si 8 luni), a participat la Campionatul Naţional de Karting, etapa a şasea, care a avut loc între 30 septembrie şi 1 octombrie, la Tîrgu Secuiesc, în judeţul Covasna.

"A fost primul concurs din viaţa lui Tudor şi am fost foarte emoţionat pentru el. Am şi lăcrimat un pic, la prima manşă. Tudor a participat la clasa Promo BB, destinată copiilor între cinci şi şapte ani. Aceasta este o clasă oarecum de iniţiere a celor mai mici concurenţi, de promovare a acestui sport în rândul lor. Cei mici au astfel posibilitatea să treacă prin experienţa unui concurs, chiar dacă pentru ei nu se aplică penalităţile care se dau în mod normal în astfel de competiţii", spune Cosmin Seleşi.

Tudor a concurat cu o maşină inscripţionată cu numărul 6, un număr norocos pentru el, care semnifică ziua naşterii. "Nu îmi pare rău că Tudor nu a câştigat, pentru că asta îl va ambiţiona. Următorul concurs este programat anul viitor. Aşadar, are timp să se pregătească", mai spune prezentatorul de la "Te cunosc de undeva!".

Cosmin Seleşi mai spune că fiul săau a început să practice kartingul acum două luni de zile şi este foarte încântat de acest sport. "Mi-a plăcut mult că ei, la vârsta asta, nu au îndârjirea celor mai mari. La concurs se felicitau, se încurajau. În orele libere se jucau cu toţii cu trotinetele, pe la corturi, mâncau împreună prăjituri, erau uniţi, luau totul ca pe o distracţie... Mai încrâncenaţi eram noi, părinţii. Mi-ar plăcea să învăţăm şi noi, adulţii, de la ei lucrurile astea, să ne însuşim de la ei acest fair-play", mai spune acesta.

Etapa de la Tîrgu Secuiesc a Campionatului Naţional de Karting, clasa Promo BB, a fost câştigată de Ania Ionescu.

Subiecte în articol: cosmin selesi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri