Acesta menţionează că nu a scris cartea pentru "reducerea pedepsei".
"Din fericire, chiar dacă am avut obstacole din care am înţeles că nu am libertate deplină, nu am fost nici arestat şi nici condamnat. Aşa că nu am făcut-o pentru reducerea pedepsei. Am făcut-o din pură plăcere şi mai ales la îndemnul vostru, care apărea în comentariile fiecărei postări", spune poliţistul.
"Despre 'Flash-uri din sens opus' vă pot spune că este o carte care vă va trece cu siguranţă prin toate stările. Vă va întrista, veţi râde cu lacrimi, vă va amuza, veţi regreta (nu că aţi cumpărat-o), vă va provoca milă, revoltă, veţi râde iar. Cu siguranţă vă va antrena toţi muşchii mimicii", mărturiseşte autorul.
Godină adaugă că el este personajul principal al cărţii "Flash-uri din sens opus".
„Toate (întâmplările - n.r.) sunt povestite în stilul cu care v-am obişnuit, alături de alte surprize care îi vor face pe unii să le dispară orice zâmbet de pe faţă", mai spune el.
Cartea poate fi precomandată de pe pagina editurii în perioada 12-17 februarie iar exemplarele cumpărate în avans vor fi primite cu autograful autorului.
„Pentru a evita să-mi vedeţi semnătura şi pe alte 'materiale', respectaţi regulile de circulaţie", îi previne Marian Godină pe cititori.
Sursa: Agerpres