Jurnalul.ro Timp liber Florin Ristei, gazda emisiunii “FANtastic Show”: “Glumesc atât de mult încât nu mai ştiu când vorbesc serios şi când nu”

Florin Ristei, gazda emisiunii “FANtastic Show”: “Glumesc atât de mult încât nu mai ştiu când vorbesc serios şi când nu”

Puștiul simpatic care făcea furori cu refrenul “Ea este Dana, colega mea” urcă vertiginos în carieră. Câş­tigător al concursului “X Factor”, de la Antena 1, apoi cântăreţ-vedetă la “Te cunosc de undeva!”, Florin Ris­tei are acum propria emisiune, “FANtastic Show”.

Jurnalul Naţional: Ce notă ţi-ai da, până acum, ca prezentator la “FAN­tastic Show”?

Florin Ristei: Sunt foar­te exigent și probabil m-aș lăsa corijent. Aşa că nu-mi dau note. Însă, uşor-uşor, va fi din ce în ce mai bine și pe partea asta a carierei mele.

Cât de mult contează umorul în viața ta?

Ohooooo, atât de mult încât, la un moment dat, nici eu nu mai știu dacă vor­besc serios sau nu! Îmi plac oamenii deștepți și cu simțul umorului. Mi se pare foarte important în dezvoltarea personală să știi să-l folo­sești, ba chiar mai mult, să poți folosi autoironia pentru a-ți descoperi limitele.

La “Te cunosc de un­deva!” ai concurat cu Li­viu Vârciu şi cu Andrei Ştefănescu. Acum, lucrezi din nou cu ei.

Cred că suntem o com­binație bună. Cu toții avem experiență în show-uri TV și știm ce înseamnă și o com­petitivitate distractivă.

Care ţi se pare cea mai amuzantă probă din cele 11 ale show-ului?

Probabil, dacă aș fi fost concurent, aș fi putut să nu­mesc una preferată, dar, din postura mea, găsesc ceva amuzant în fiecare probă pe care o prezint. Cu siguranță, probele în care se cântă sunt preferatele mele.

Cum se descurcă juriul format din persoane din public?

Juriul popular, cum îi spunem noi, trebuie să ia decizii la câteva dintre pro­bele din emisiune. Până acum, n-am avut incidente neplăcute, dar s-au înregis­trat cazuri în care s-a încer­cat mituirea juriului. Toate abaterile au fost reclamate organelor competente.

Fă un top al plăcerilor tale!

Pe primul loc - femeile. La ceva distanţă vin serile de jocuri FIFA cu prietenii și călătoriile cu mine la volan. Și multe dulciuri. Și noua mea dronă cu care fac niște filmări minunate.

Ai avut propu­neri inedite din par­tea fanilor de sex feminin?

Se mai întâmplă și așa ceva. Într-un me­saj la care am râs foarte mult eram întrebat care este prețul pentru “o zi cu mine”.

Subiecte în articol: FAN­tastic Show Florin Ristei interviu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri