Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI: Europa trebuie să facă progrese cu restructurarea sectorului bancar

FMI: Europa trebuie să facă progrese cu restructurarea sectorului bancar

Fondul Monetar Internaţional a îndemnat Europa să facă noi eforturi pentru consolidarea sectorului bancar, cerând ca instituţiile slabe să fie închise, rezervele financiare să fie majorate iar fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere să fie relansate, informează Reuters. 

Într-un discurs pronunţat marţi la o conferinţă bancară organizată la Londra, prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton, a apreciat că decidenţii europeni trebuie să profite de relansarea economică a regiunii. "A venit timpul ca arsenalul politic destinat abordării crizelor bancare să fie pus în aplicare şi astfel de politici să fie coordonate la nivelul economiei europene", a apreciat David Lipton. Potrivit acestuia, multe bănci au un randament scăzut al fondurilor proprii, o tendinţă care ar putea continua având în vedere dobânzile reduse din regiune. Acest lucru îngreunează operaţiunile de strângere de capital şi face băncile mai vulnerabile la viitoarele probleme, a spus Lipton. 

"Există o nevoie serioasă pentru consolidarea şi raţionalizarea industriei bancare, inclusiv prin eliminarea băncilor care nu sunt viabile şi încurajarea fuziunilor şi achiziţiilor. În mod ideal, această consolidare ar include mai multe fuziuni transfrontaliere. În schimb, în ultimii zece ani, pieţele bancare din Europa au devenit mai limitate la frontierele naţionale", a apreciat oficialul FMI. 

Referindu-se la recenta relansare economică a Europei, Lipton a subliniat că ţările din regiune au nevoie de mai multe politici fiscale care să sprijine creşterea economică, precum şi de mai multe investiţii în infrastructură, educaţie, cercetare şi dezvoltare. "Ţările care au spaţiul fiscal disponibil au mai multe opţiuni iar cele care nu dispun de astfel de spaţiu ar trebui să se concentreze acum pe refacerea rezervelor, înainte ca politica monetară ultrarelaxantă să se încheie, pentru a evita ajustări brutale mai târziu", a spus David Lipton. 

În raportul "World Economic Outlook", publicat pe 10 octombrie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în urcare estimările privind creşterea economiei în zona euro, care ar urma să înregistreze un avans de 2,1% anul acesta şi de 1,9% anul viitor, faţă de o expansiune previzionată în aprilie de 1,6% în 2017 şi în 2018. 

FMI a înrăutăţit estimarea de creştere a PIB-ului Marii Britanii în acest an la 1,7%, faţă de un avans de 2% previzionat anterior, dar a menţinut prognoza pentru anul viitor, la 1,5%. PIB-ul Germaniei ar urma să urce cu 2% în 2017 şi cu 1,8% în 2018, faţă de un avans de 1,6% şi, respectiv, 1,5% estimat în aprilie. 

Pentru România, instituţia financiară internaţională a revizuit de la 4,2% la 5,5% estimările privind evoluţia economiei în acest an. FMI a modificat şi prognoza privind deficitul de cont curent înregistrat de România la minus 3% în 2017 (de la 2,8% anterior). AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri