„Avem actorii cheie acum la Riad și sperăm că discuțiile pot duce la un proces de reconciliere și pace”, a declarat Børge Brende, președintele Forumului Economic Mondial, citat de Reuters.
Acesta a adăugat că pe ordinea de zi se va afla criza umanitară din Gaza.
Secretarul de stat american Antony Blinken va participa la întâlniri alături de lideri regionali, printre care se numără premierul Qatarului, ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul moștenitor al Omanului, oficiali din Bahrain și ministrul egiptean de externe.
„Există acum un oarecare impuls pentru negocierile privind ostaticii și, de asemenea, o posibilă încetare a focului”, a mai spus Brende.