Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal. Chapecoense, pe un trend descendent în campionatul Braziliei

Fotbal. Chapecoense, pe un trend descendent în campionatul Braziliei

Echipa de fotbal Chapecoense a coborât pe locul 4 în clasamentul campionatului Braziliei după etapa a 6-a, deşi începuse foarte bine sezonul şi ocupa poziţia de lider după primele patru meciuri. 

După ce a fost învinsă cu 3-2 în deplasare, de Ponte Preta, Chapecoense a rămas cu 10 puncte, 6 mai puţin faţă de liderul Corinthians, cu care la un moment dat împărţea primul loc, şi va juca etapa viitoare contra celor de la Vasco da Gama. 

Corinthians se află în continuare în fruntea clasamentului după victoria cu 3-2 în faţa lui Sao Paolo, pe locul 2 fiind Coritiba (13 puncte), pe 3 aflându-se Gremio (12 puncte). 

Pe 28 noiembrie 2016, avionul companiei boliviene LaMia, care transporta lotul lui Chapecoense către Columbia, în vederea disputării primei manşe a Cupei Sudamericana împotriva formaţiei Atletico Naţional, s-a prăbuşit în apropiere de Medellin. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 71 dintre cei 77 de pasageri ai aeronavei, între care şi 19 fotbalişti ai echipei braziliene, împreună cu antrenorul principal. 

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Chapecoense brazilia fotbal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri