Jurnalul.ro Ştiri Observator UE pregătește interzicerea fumatului pe terase și plaje. Regulile vizează și țigările electronice

UE pregătește interzicerea fumatului pe terase și plaje. Regulile vizează și țigările electronice

de Redacția Jurnalul    |   

Miniștrii sănătății din cele 27 de țări ale Uniunii Europene se pregătesc să aprobe noi reguli care ar interzice fumatul și vapatul în numeroase spații deschise, inclusiv pe terasele restaurantelor și în locurile de joacă pentru copii.

Inițiativa face parte din planul ambițios al UE de a reduce dramatic numărul fumătorilor - de la 25% în prezent la mai puțin de 5% până în 2040, notează AFP.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, tutunul ucide anual peste opt milioane de oameni la nivel global, dintre care 1,3 milioane sunt nefumători expuși la fum.

Noile reguli ar urma să se aplice și țigărilor electronice, care emit aerosoli cu nicotină și alte substanțe toxice.

Această echivalare între fumat și vapat stârnește însă controverse - Italia și România susțin că interzicerea vapatului în aer liber nu are bază științifică.

Deși recomandarea nu va fi obligatorie, ea arată direcția în care se îndreaptă politicile anti-fumat în Europa.

Lista locurilor vizate include terasele cafenelelor și restaurantelor, plajele și piscinele, grădinile zoologice, barurile de pe acoperișuri și locurile de joacă pentru copii.

Săptămâna trecută, o propunere similară a fost respinsă în Parlamentul European, unde deputații de dreapta au cerut tratarea diferențiată a țigărilor tradiționale față de cele electronice.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: fumat reguli ue
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri