Jurnalul.ro Ştiri Vremea Furtuna a făcut prăpăd în Iași. Un copac s-a prăbușit peste un autoturism

Furtuna a făcut prăpăd în Iași. Un copac s-a prăbușit peste un autoturism

de Redacția Jurnalul    |   

Un copac s-a prăbușit peste un autoturism în municipiul Iași, în urma fenomenelor meteorologice severe care au afectat zona sâmbătă.

Incidentul s-a produs pe strada Neculau, unde pompierii au intervenit pentru îndepărtarea arborelui și eliminarea pericolelor.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, la locul solicitării a fost trimis un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Iași. Militarii au desfășurat operațiuni pentru degajarea copacului căzut peste mașină și pentru asigurarea zonei.

Din primele informații, nu au fost înregistrate victime.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile monitorizează efectele furtunii care a provocat mai multe probleme în municipiul Iași.

Un incident similar s-a produs și pe DN 13B, în localitatea Borzont din județul Harghita, unde un copac a căzut peste un autoturism. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu o autospecială de intervenție. Nici în acest caz nu au fost raportate victime.

Autoritățile le recomandă șoferilor să evite parcarea autovehiculelor în apropierea arborilor care prezintă risc de prăbușire, în special în perioadele cu vânt puternic și fenomene meteorologice periculoase.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: iasi furtuna masina copac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri