Jurnalul.ro Sport Gabriela Ruse, a doua româncă ajunsă în turul 2 al calificărilor de la Australian Open

Gabriela Ruse, a doua româncă ajunsă în turul 2 al calificărilor de la Australian Open

de Redacția Jurnalul    |   

Elena Gabriela Ruse a reușit luni dimineața să se califice în turul secund al calificărilor pe tabloul principal de la Australian Open, învingând cu oarecari emoții pe australianca Seone Mendez (375 WTA). Irina Bara a fost însă eliminată, după o partidă în care a ratat 2 mingi de meci.

Anterior, Alexandra Ignatik reușise să obțină calificarea în fața francezei Carole Monnet, cu un categoric 6-2, 6-0.

Gabriela Ruse (116 WTA) s-a impus în 3 seturi, cu 6-1, 3-6, 6-1, la capătul unei partide ce a durat o oră și 46 de minute.

Ruse nu a avut nici o problemă în a câștiga categoric setul 1 și 3 însă în setul secund a cedat singurul game pe propriul serviciu, pe care nu a reușit să-l mai recupereze, pierzând astfel setul secund.

Românca o va întâlni în turul doi pe câștigătoarea meciului dintre americana Robin Anderson (194 WTA) și franceza Selena Janicijevic (188 WTA).

Tot în turul întâi al sesiunii de calificări de la Australian Open, Irina Bara (174 WTA) a fost eliminată de franceza Leolia Jeanjean (110 WTA), scor 6-7, 6-1, 6-7(7), după un meci dramatic, în care românca a condus în setul decisiv cu 5-1 și a irosit 2 mingi de meci.

Jeanjean a revenit și a egalat la 5-5, însă Bara a făcut din nou break-ul având din nou șansa de a închide meciul pe propriul serviciu. Nu a reușit, partida fiind decisă în supertiebreak, jucat până la 10, pe care franceza și l-a adjudecat cu 10-7.

Pe tabloul de calificări se mai află și românca Gabriela Lee (200 WTA), care va juca marți dimineața cu spaniola Rebeka Masarova (130 WTA)

 

 

Subiecte în articol: gabriela ruse
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri