Jurnalul.ro Cultură Teatru Gala UNITER 2023 – în război?!

Gala UNITER 2023 – în război?!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Niciodată nu au fost Premiile Senatului UNITER și nominalizările la Premiile UNITER atât de contestate ca în acest an.

Premiile Senatului și nominalizările pentru Gala UNITER au provocat în mod surprinzător „proteste” nejustificate, jigniri, retrageri din competiție și din palmares, o luptă acerbă pentru valorile teatrului.

Se anunță o perioadă dificilă pentru președintele UNITER-ului, scenograful Dragoș Buhagiar, pentru a restabli și a readuce armonia în breasla oamenilor de teatru. O întrebare rămâne deschisă: de ce la noi acum, în pragul Zilei Mondiale a Teatrului, nu sunt respectate valorile teatrului romanesc care au adus gloria pe plan internațional și care sunt atât de apreciate de publicul român și de peste hotare?!

 

Dăm mai jos câteva dintre aprecierile și reacțiile artiștilor cu privire la această situație.

 

 

Scrisoarea domnului Silviu Purcărete, regizor nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2023

 

„SENATULUI UNITER

Domnule Preşedinte,

Dragi colegi,

 

Odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că sînt de parte bărbătească, ca să nu mai pomenim, Doamne fereşte, şi de alte beteşuguri incorecte politic, mi-am dat şi eu seama că nominalizarea mea pentru un premiu de regie este în răspar cu aşteptările unor tineri confraţi şi surori şi generatoare de agitaţie şi indignări.

Mulţumind adînc celor cinci membri ai juriului pentru «rătăcirea» de a mă fi înscris pe lista candidaţilor la premiu, vă rog sa luaţi în considerare retragerea mea dintr-o competiţie pe care nu mi-am dorit-o şi nu mi-o doresc neapărat şi care provoacă atîta amărăciune şi parapon.

Se ştie că în vremuri grele, cu resurse de hrană împuţinate, mamiferele bătrîne sînt îndepărtate şi sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere, iar noi trăim, într-adevăr, vremuri grele.

Spre împăciuire şi armonie, propun ca, în locul candidaturii mele, juriul sau chiar Senatul însuşi să desemneze pe unul din tinerii sau, mult mai corect, pe una din tinerele leoaice ale regiei românești.

Nimic ironic, doar respect pentru vocea Naturii!

Cu mulţumiri şi deosebită stimă,

 

Silviu Purcărete                                                                   

20 Martie 2023”

 

 

Mesajul domnului Tompa Gabor, Director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Președinte al Uniunii Teatrelor din Europa

„Referitor la controversele iscate în jurul nominalizărilor din acest an la Premiile UNITER, consider inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak de către juriu la premiul pentru regie, în urma petiției unui grup activisto-ideologic, bazată pe o narativă mincinoasă, exagerată, deformată și umflată de către presa din România, în contextul spectacolului „Rosmersholm” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, de la premiera căruia au trecut exact 6 ani! Pe vremea aceea au apărut titluri bombastice și șocante, de gen „actriță bătută de regizorul ucrainean”, care s-au dovedit a fi cu totul neadevărate în urma anchetei și investigării pe care am întreprins-o imediat după eveniment. Menționez că de atunci spectacolul a luat numeroase premii la festivaluri internaționale, inclusiv Cel Mai Bun Spectacol, Cea Mai Bună Actriță, Cel Mai Bun Decor la Festivalul Național de Teatru, POSZT, de la Pécs, și a fost invitat la Olimpiada de Teatru de la St.Petersburg, precum și la Festivalurile Ibsen de la Oslo și Tokyo. E adevărat că au fost și atunci activiste și activiști, urmași demni ai cenzorilor din epoca comunistă, care au cerut retragerea premiilor și autocritica(!!) juriului. Exact ca în cazul „Proștilor sub clar de lună” regizat de Lucian Pintilie la Teatrul Bulandra în 1962, unde în urma directivelor tovarășului Dumitru Popescu „Dumnezeu”, criticii au declarat că „au văzut greșit spectacolul”!!!

Am convingerea că acest tip de activism neobolșevist, influențat de ideologia „woke” și „cancel culture”, este deosebit de nociv și pune în pericol creațiile artistice de mare valoare. Ca director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și în special ca președinte al Uniunii Teatrelor din Europa protestez împotriva unor asemenea demersuri care amestecă ideologii extremiste în judecățile de valoare estetică. Totodată atrag atenția că persecutarea continuă a unui regizor ucrainean de excepție prin repetate presiuni ideologice transmite un mesaj extrem de negativ poate avea consecințe nefaste în contextul evenimentelor politice tragice din zilele noastre.”

 

 

Adresa din partea Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova

„Teatrul Național „Marin Sorescu” a luat act de petiția inițiată de regizoarea Carmen Lidia Vidu, prin care se cere Senatului UNITER retragerea nominalizării regizorului Andriy Zholdak la categoria cel mai bun regizor. Regizorul ucrainean a pus în scenă la Craiova în 2022 un aplaudat spectacol „Femeia mării”, care a întrunit sufragiile juriului de selecție UNITER compus din cinci personalități ale teatrului românesc contemporan.

Colaborarea cu regizorul ucrainean Andriy Zholdak, proiect propus teatrului nostru cu patru ani înainte, s-a realizat la inițiativa regretatului George Banu care a fost consultantul artistic al spectacolului, prezent pe perioada repetițiilor. Domnul Zholdak a fost recomandat la Craiova ca un creator original și un regizor important, iar ecourile din presa de specialitate sunt elogioase atât la adresa spectacolului „Femeia mării”, cât și a alor spectacole realizate de acesta în țară și în străinătate.

Ținem să menționăm că relațiile de muncă și colaborare artistică dintre Andriy Zholdak și echipa artistică a Naționalului craiovean s-au derulat în cele mai bune condiții și nu am înregistrat nicio situație nedorită.

Astăzi, conducerea teatrului s-a întâlnit cu colectivul de producție și cu echipa artistică a spectacolului „Femeia mării”. S-a discutat pe acest subiect, iar colegii noștri au reiterat cele spuse mai sus.

Echipa Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova a fost și este întotdeauna împotriva oricărui comportament inadecvat în acest sens protejând angajații și colaboratorii prin prevederi clare și concrete prevăzute în Regulamentele Teatrului și în Codul de Etică.

Art. 68 Principiul egalităţii de tratament

(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii.

(2) Este interzisă orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, discriminare prin asociere, hărțuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată”.

Vă asigurăm pe această cale că nu au existat niciodată evenimente care să poată fi încadrate în sfera comportamentelor abuzive, instituția noastră fiind întotdeauna preocupată de respectarea legii dar și de comportamentul etic și moral al celor implicați în activitățile teatrului.

În final, ne exprimăm deschiderea pentru un dialog constructiv în spațiul teatral românesc cu privire la definirea și evitarea oricărei forme de abuz și pentru egalitatea de șanse. Încheiem această scrisoare mulțumindu-vă pentru aprecierea și recunoașterea meritelor artistice avute în anul 2022.


Alexandru Boureanu

Manager al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova”

 

 

Mesaj din partea Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Pentru echipa spectacolului Antonin Artaud. Familia Cenci

 

            „Am citit cu tristețe scrisoarea plină de haz-amar prin care domnul Silviu Purcărete și-a înaintat retragerea de la premiile UNITER. Pentru echipa Naționalului ieșean prezența sa creatoare printre noi este de fiecare dată un motiv de bucurie, șansa și prilejul îmbogățirii profesionale, potențialitatea unor performanțe. Retragerea sa este o pierdere pentru teatrul nostru și pentru palmaresul UNITER.

Considerăm că orice dezbatere care privește desfășurarea de concursuri ar trebui să aibă loc înainte, nu după anunțarea palmaresului de propuneri. Ar fi fost o dovadă de considerație, măcar pentru toți cei implicați anul acesta în crearea unor spectacole importante; cei nemulțumiți de nominalizări ar trebui să formuleze principii, să deschidă o posibilitate de dialog, nu să atace oameni. Este dreptul lor, în cazul în care sunt membri UNITER, să se adreseze organizației cu soluțiile lor și să-și facă auzită vocea înainte de a începe orice activitate a juriilor.

Din punctul nostru de vedere, orice discuție care are loc în acest moment îi marginalizează doar pe cei care o provoacă. Din respect pentru UNITER, pentru Ada Lupu – nominalizată la categoria cel mai bun rol principal feminin – și pentru întregul colectiv de la spectacolul Antonin Artaud. Familia Cenci am hotărât să păstrăm nominalizarile Teatrului Național din Iași în continuare, în concurs.

 

Cristian Hadji-Culea

Director al Teatrului Național din Iași”

 

 

Precizările juriului de nominalizări al Galei Premiilor UNITER 2023

 

„Uniunea Teatrală din România – UNITER – este o organizație profesională, apolitică, neguvernamentală și nonprofit, constituită prin asocierea liberă a creatorilor din domeniul teatrului.”

În conformitate cu misiunea asumată, citată mai sus, și cu regulamentul Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări pentru GPU 2023 a avut un singur criteriu: valoarea demersului de creație artistică.

În intervalul 5.10.2022 – 13.03.2023, juriul a avut privilegiul de a vedea peste 160 de producții, dar și dificila sarcină de a alege doar trei nume pentru fiecare categorie de nominalizări, lucru realizat cu majoritate de voturi. Procesul de jurizare a fost o dezbatere profesionistă, bazată pe respectul pentru teatru și pentru artiști și în cursul căreia s-au invocat exclusiv argumente artistice.

Andriy Zholdak a fost nominalizat la categoria cel mai bun regizor pe baza unor criterii estetice care vizează poetica sa regizorală. Valoarea spectacolului „Femeia mării“ este subliniată de încă două nominalizări – cea mai bună actriță într-un rol principal și cea mai bună scenografie. 

După comunicarea publică a nominalizărilor au apărut în mediul online semnalări ale abaterilor de comportament din anii trecuți ale domnului Andriy Zholdak.

Spectacolul „Femeia mării” a figurat pe lista propunerilor Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, fiind realizat în anul 2022 și menținut în repertoriul curent. De asemenea, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu a propus și el juriului de nominalizări un spectacol regizat de Andriy Zholdak: „Romeo și Julieta”. Până la data publicării nominalizărilor, Andriy Zholdak nu a fost contestat, nu a existat nicio semnalare din partea colectivelor respective, care să împiedice juriul să ia în considerare cele două spectacole.

​Dacă există motive care îl fac incompatibil pe regizorul Andriy Zholdak cu Premiile UNITER, numai teatrul implicat are dreptul să le sesizeze, dat fiind că în cazul unor abateri grave, decizia de colaborare aparține producătorului. Subliniem că lista de producții vizionate include numai spectacole asumate de realizatori.

Prin urmare, juriul nu este abilitat să judece eventualele excese temperamentale ale unui artist sau altul, ci numai să-i evalueze performanțele profesionale.

 

 

Juriul de nominalizari al Galei Premiilor UNITER 2023

Doru Mareș, Maria Miu, Victor Scoradeț, Iris Spiridon, Carmen Stanciu

Subiecte în articol: Gala Uniter 2023 UNITER 2023
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri