- Jurnalul: Domnule George Arion, anul acesta se împlinesc 40 de ani de la publicarea romanului-fanion Atac în bibliotecă. Cum sărbătoriți?
- George Arion: Dacă aș mai fi avut și eu 40 de ani... știu cum aș fi sărbătorit. Dar, din păcate, nu se mai poate, așa că mă gândesc cu nostalgie, emoție, și, de ce nu, cu mândrie la destinul acestei cărți care a rezistat până acum probei timpului. Sper să reziste în continuare. Oricum, aștept cu nerăbdare să văd cum va arăta ediția omagială a «Atacului...”, ediție pe care o pregătesc colegii mei de la editura Crime Scene Press. Din câte mi s-a spus va fi un hard-cover cu ilustrații și o prefață scrisă de doamna Daniela Zeca-Buzura. La sfârșit s-a făcut loc și unei confesiuni de-ale mele despre cum am scris romanul, dar și câtorva referințe critice de seamă. Va fi o ediție în haine de sărbătoare, ce să mai...
Se pregătește (și) al treilea film
- Am înțeles că romanul va fi ecranizat din nou, pentru a treia oară! Sunteți implicat și în această acțiune sau ați rămas deoparte?
- Deja am predat scenariul, dar, așa cum se întâmplă în industria cinematografiei, asta nu este nici pe departe totul. Cu siguranță voi purta multe discuții cu producătorii, cu regizorul și cu actorii. Realizarea unui film presupune o muncă de echipă, fiecare poate avea o părere, reușita fiind garantată doar de alegerea celor mai bune idei.
- Ce simțiți când vedeți pe ecran personajele pe care le-ați imaginat?
- Sunt tulburat când descopăr distribuirea corectă a actorilor. Aleși pentru rolurile care li se potrivesc, acestora le vine mai ușor să transmită intențiile mele. Astfel filmul nu trădează cartea. Știți, probabil, butada cu cei doi șoricei care au ronțăit pelicula unui film...
Lecții de la Jorge Luis Borges
- S-o auzim!
- La final, unul dintre ei a zis cu năduf: „Cartea a fost mai bună”.
- Hahaha! Revenind la mirările cu guler alb: își mai găsește romanul polițist astăzi locul în literatura universală?
- „Ce am putea spune ca o apologie a genului polițist? Există o calitate evidentă și certă: literatura noastră tinde spre haos. Se cultivă versul liber pe motiv că este mai ușor decât versul clasic: în realitate este foarte dificil. Se tinde spre suprimarea personajelor, a subiectului, totul este foarte vag. În epoca aceasta a noastră, atât de haotică, există ceva care, cu modestie, a păstrat virtuțile clasice: povestirea polițistă. Deoarece nu putem înțelege o povestire polițistă fără început, fără cuprins și fără sfârșit... Aș spune, în apărarea romanului polițist, că nu are nevoie de apărare. Deși acum este citit cu oarecare dispreț, el salvează ordinea într-o epocă de dezordine. Aceasta este o dovadă a faptului că trebuie să-i fim recunoscători și că este vrednic de laudă”. Aceste cuvinte entuziaste și exacte îi aparțin lui Borges. Exprimă exact ceea ce cred și eu.
Valurile tinereții literare
- Romanul polițist care v-a făcut să iubiți acest gen?
- În tinerețe am descoperit câțiva autori: Dashiel Hammett, Peter Cheyney, Ross Macdonald, J.D. Chase, Raymond Chandler. Ei mi-au dezvăluit ce resurse nebănuite are romanul polițist în investigarea ființei umane, a lumii în care trăim.
- Dar romanul preferat care este?
- Oh, sunt mai mulți autori ale căror scrieri m-au pasionat. Mi-ar fi greu să mă opresc doar la unul. De pildă, l-aș aminti pe Jean-Christoph Grangé, cu celebrul său roman Râuri de purpură (ecranizat cu Jean Reno în rolul principal) ori Lawrence Block (i-am luat un minunat interviu) care a plasat în lumea literară un erou deosebit de frământat și interesant - Matt Scudder. Ann Cleeves m-a cucerit de la primul său roman.
Întoarcerea la poezie
- Asta-i tot?
- Ce să mai zic de Fred Vargas, creatoare a unui univers insolit! Scrierile lui Ragnar Jónasson au, de asemenea, o mare forță de persuasiune. Ah, să nu-l uit pe Richard Osman. Romanele lui au un succes fulminant. După cum v-am spus, sunt mulți.
- Pregătiți vreun titlu nou? Ce mai scrieți?
- S-ar putea să nu mai scriu niciun policier. De fapt, s-ar putea să mă întorc la poezie, la eseuri, la teatru... La jurnalism mi-ar fi greu să revin, mai ales la anii mei.
Cu capul în norii pipei
- Jurnalul: Aveți tabieturi când vine vorba de scris? Poate anumite obiceiuri care vă ajută să intrați în ritm?
- George Arion: Când lucrez la un roman, obișnuiesc să stau zilnic în fața laptopului câte zece-douăsprezece ore, învăluit în norii de fum pe care îi scoate pipa mea. De aceea mă refugiez în bucătărie, ca să nu afum toată casa.
Îndemn pentru tinerii visători
- Hahaha! Ce sfaturi aveți pentru un scriitor începător?
- Să nu se-apuce de scris înainte de a citi mormane de cărți. N-are decât de câștigat, chiar dacă nu va avea o carieră literară strălucită.
- Un scriitor debutant care vă place (român sau străin)?
– Sylvain Audet este un tânăr francez care a studiat în România, a petrecut mulți ani în țara noastră și vorbește fluent limba română. El mi-a și tradus cu entuziasm câteva cărți în limba franceză. Eh, nu de mult a debutat ca scriitor de proză polițistă. Cele două romane pe care le-a scris până acum, „Balamuc la București” și „Țap ispășitor” (Editura Crime Scene Press) n-au trecut neobservate. Scriitorul Audet merită atenția noastră.
Trei recomandări
- Jurnalul: Ne puteți face câteva recomandări din domeniul romanelor polițiste?
- George Arion: Sigur. „Lacrimi care ard”, un nou roman emoționant semnat S. A. Cosby, răsplătit cu Premiul Barry în 2022; „Întuneric fără sfârșit”, de William McIlvanney și Ian Rankin, o colaborare între doi titani ai literaturii polițiste; „O casă mortală”, de Anders de la Motte, un cozy crime în stilul serialului „Crimele din Midsomer”. Toate aceste titluri vor vedea lumina tiparului la „Crime Scene Press”, editura la care va apărea și ediția aniversară a romanului meu, „Atac în bibliotecă”.
„Sorcovit” de trei ori de Uniunea Scriitorilor
George Arion s-a născut pe 5 aprilie 1946, la Tecuci. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română din București (1970), membru al Uniunii Scriitorilor din România și președinte al societății Romanian Crime Writers’s Club, Arion a publicat volume de versuri, critică literară și jurnalistică. A semnat scenariul la două filme polițiste (Enigmele se explică în zori - 1989) și Atac în bibliotecă - 1992) și la serialul TV Detectiv fără voie (2001). Autor al unui libret de operă și al mai multor piese polițiste, George Arion a fost recompensat de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1985, 1995, 1999). A devenit faimos după apariția romanului polițist Atac în bibliotecă.
Un personaj de legendă
„Nu cred să existe în literatura noastră actuală vreun personaj care să-l întreacă în popularitate pe Andrei Mladin. Construit parcă în joacă, acest suav lungan a reușit să cucerească inimile celor mai diverse categorii de cititori (și, mai ales, cititoare) ajungându-se chiar la adevărate scandaluri între copii și părinți, frate și soră, soț și soție, iubit și iubită în vederea dreptului de a lectura cu întâietate cartea” - Tudorel Urian, „Viața Studențească”, 28 ianuarie 1987
4 decenii se împlinesc în acest an de la publicarea romanului Atac în bibliotecă, thriller care i-a adus faima lui George Arion
77 de ani a împlinit George Arion în această primăvară, pe 5 aprilie 2023
2013 este anul în care Asociația Națională a Detectivilor din România i-a acordat lui George Arion titlul de Detectiv de onoare
S-ar putea să nu mai scriu niciun policier. De fapt, s-ar putea să mă întorc la poezie, la eseuri, la teatru”, George Arion, scriitor
Când lucrez la un roman, obișnuiesc să stau zilnic în fața laptopului câte zece-douăsprezece ore, învăluit în norii de fum pe care îi scoate pipa mea”, George Arion, scriitor