Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: A început procesul lui Reinhold Hanning, fost gardian la Auschwitz, în vârstă de 94 de ani

Germania: A început procesul lui Reinhold Hanning, fost gardian la Auschwitz, în vârstă de 94 de ani

Procesul lui Reinhold Hanning, fost gardian în lagărul de la Auschwitz, s-a deschis joi în oraşul german Detmold (vest), inculpatul, acum în vârstă de 94 de ani, fiind judecat pentru complicitate la asasinarea a cel puţin 170.000 de oameni, între ianuarie 1943 şi iunie 1944, relatează AFP şi DPA.

Audierile de joi sunt dedicate citirii actului de acuzare şi mărturiilor unor supravieţuitori ai Holocaustului.

În urma interesului mediatic provocat şi a numărului mare de părţi civile, procesul nu se desfăşoară în sediul tribunalului, ci în cel al camerei de comerţ şi industrie, departe de centrul oraşului.

La proces sunt reprezentate circa 40 de părţi civile, unele persoane sosind din SUA, Canada, Israel sau Marea Britanie.

Fostul gardian, a cărui stare de sănătate îi permite să ia parte la proces doar două ore pe zi, este judecat pentru complicitate la uciderea a cel puţin 170.000 de persoane şi riscă o pedeapsă cu închisoare între 3 şi 15 ani.

Hanning, intrat în trupele Waffen SS la 18 ani, a luptat pe frontul din Balcani şi apoi pe cel rusesc, fiind ulterior transferat la Auschwitz, la începutul lui 1942. Membru al unităţii SS Totenkopf, el a fost repartizat la lagărul de bază Auschwitz-I, dar supraveghea ocazional rampa de sosiri de la Birkenau (Auschwitz-II).

Potrivit actului de acuzare, Hanning, în calitate de gardian, a făcut parte din maşinăria de exterminare de la Auschwitz în perioada în care în acest lagăr au avut loc cele mai multe crime, majoritatea victimelor fiind evrei aduşi din toată Europa ocupată de nazişti, dar şi polonezi, romi, homosexuali şi prizonieri de război sovietici.

"Acest proces ar fi trebuit să aibă loc acum 40 sau 50 de ani. Însă chiar şi acum, nu e prea târziu pentru a înţelege ce s-a petrecut", declara miercuri Justin Sonder, în vârstă de 90 de ani, care şi-a pierdut 22 de membri ai familiei sub regimul nazist şi a fost deportat la 17 ani.

Reinhold Hanning este cel de-al treilea acuzat într-un val de proceduri tardive declanşate prin condamnarea, în 2011, a lui John Demjanjuk, fost gardian la Sobibor, urmată de cea a lui Oskar Groening, ex-contabilul de la Auschwitz, anul trecut. Alţi doi foşti membri ai SS vor fi judecaţi în perioada următoare.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri