Bună ziua om bine educat și cu alese însușiri. Ne întâlnim de la o vreme, în același colț de pagină. Suntem și eu și dumneavoastră... punctuali. Până la secundă. Asta înseamnă că suntem manierați. Civilizați. Politicoși. Cu bune apucături de viață - cum se zicea odată în colțul meu de Moldovă din care mă trag. Și tocmai despre punctualitate vreau să vă vorbesc azi.
Ludovic al XVIII-lea obișnuia să spună că „punctualitatea este politețea regilor”. Ehei, dar și noi putem fi regi, în fiecare moment al vieții noastre, respectând această normă de comportament.
Se mai zice și că poți întârzia, la o adică, dar să respecți ceea ce se numește... sfertul academic. Dar sfertul ăsta de ceas nu e, cum s-ar crede, după ora fixată. Nu. Regula asta vrea să zică așa: poți veni cu 10 minute înainte de momentul întâlnirii și cu 5 minute după... Dar tot mai bine e să ajungi la fix.
Totuși, veți zice, în lumea asta trepidantă și plină de neprevăzut, e posibil să nu te poți încadra, să nu potrivești timpul chiar atât de bine încât să ajungi... la timp. Vă dau dreptate, dar există câteva metode care te salvează.
..............