Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Piaţa de muncă temporară, la mana sefilor de companii

Piaţa de muncă temporară, la mana sefilor de companii

Piaţa de muncă temporară ar putea creşte anul acesta cu 10%, dar evoluţia acesteia va depinde de strategia companiilor, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţilor de Muncă Temporară (ARAMT), Florin Godean.

 

"Piaţa va fi foarte dificilă, va avea o creştere de cel mult 10%. Depinde de strategia fiecărei companii. Anul acesta şi anul viitor se vor cerne companiile care au avut o creştere sustenabilă de cele care au încercat să crească într-un fel forţat", a spus Godean.

Preşedintele ARAMT susţine că pe piaţa din România există 700 de firme cu activitate în domenii în care se foloseşte munca temporară, dar din acestea doar 100 sunt active. Acest tip de muncă se foloseşte acolo unde există un vârf de producţie, iar domeniile în care se apelează la muncă temporară sunt foarte variate.

Astfel, piaţa de muncă temporară cuprindea în 2017 circa 40.000 de angajaţi, cei mai mulţi în sectorul automotive. În 2016, au fost 45.000 de angajaţi. Cu toate acestea, cifra de afaceri a crescut de la 230 milioane de euro, în 2016, la 303 milioane de euro, în 2017.

Florin Godean a explicat că, în perioada 2007 - 2008, companiile apelau la muncă temporară pentru că aveau nevoie de personal şi nu mai găseau. După 2008, industria a scăzut, iar din 2011 a revenit pe crestere, gratie comenzilor din Europa de Vest către fabricile din România. In acelasi timp insa, aceste firme nu aveau certitudini privind continuitatea activităţii. Astfel, companiile au început să apeleze la muncă temporară pentru flexibilitate. Cu toate acestea, nivelul pieţei din România este scăzut.

De asemenea, şeful ARAMT susţine că unele companii preferă să internalizeze angajaţii temporari pentru că un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată le oferă acestora o mai mare stabilitate, iar o problemă a industriei o constituie fluctuaţia personalului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri