Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu: „Ponta, Dragnea și Tăriceanu au deținut puterea, dar nu au schimbat nimic în domeniul sănătății”

Gorghiu: „Ponta, Dragnea și Tăriceanu au deținut puterea, dar nu au schimbat nimic în domeniul sănătății”

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu îi acuză pe fostul premier Victor Ponta, fostul vicepremier Liviu Dragnea şi pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, că deşi au deţinut puterea peste trei ani, nu au făcut nimic pentru a schimba situaţia din sănătate, afirmând că derapajele acestora din prezent sunt mai stridente ca oricând. 

"57.088 infecţii nosocomiale, identificate în spitalele din România, în ultimii 5 ani. În spatele statisticii sunt multe cazuri dramatice: oameni cărora infecţiile contactate în spitale le-au îngreunat sau chiar le-au anulat şansa vindecării. În aceşti 5 ani, pentru 3 ani şi jumătate câţiva oameni pe care îi cunoaşteţi, cu siguranţă, au deţinut puterea de a schimba ceva şi nu au făcut-o: fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul vicepremier Dragnea, aliatul lor, Tăriceanu, care susţinea guvernul PSD. Au fost prea ocupaţi - şi sunt în continuare - să se lupte cu justiţia, cu instituţiile anticorupţie, ca să le pese de pericolele care ameninţau viaţa cetăţenilor obişnuiţi - cele din spitale; au fost prea ocupaţi să-şi acorde privilegii nemeritate, ca să mai apere dreptul la viaţă şi la sănătate al românilor", a scris duminică Gorghiu pe pagina sa de Facebook. 

Ea afirmă că derapajele lui Ponta, Dragnea şi Tăriceanu sunt mai stridente ca oricând. 

"Astăzi nu au nici măcar decenţa să tacă, să plece capul de ruşine. Ba mai mult, nu trece zi fără să-i auzim cum cârcotesc de pe margine, încercând să le pună beţe în roate celor care chiar încearcă să facă ceva. Astăzi derapajele lor sunt mai stridente ca oricând, pentru că lasă să se vadă, în sfârşit, cât au fost de nepăsători, de cinici şi de ticăloşi", arată Gorghiu. 

 

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri