x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul amenință cu represalii după asasinarea lui Ali Khamenei. Cine sunt personalitățile vizate?

Iranul amenință cu represalii după asasinarea lui Ali Khamenei. Cine sunt personalitățile vizate?

de Redacția Jurnalul    |    12 Iul 2026   •   13:20
Iranul amenință cu represalii după asasinarea lui Ali Khamenei. Cine sunt personalitățile vizate?
Hepta

Publicaţia iraniană Hamshahri, cotidian cu atitudine fermă ultraconservatoare şi provocatoare a municipalităţii Teheranului, a publicat o listă cu personalităţi care ar trebui să plătească pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei.

Printre personalitățile vizate se află Donald Trump, Benjamin Netanyahu şi Emmanuel Macron, relatează France Presse.

Noul lider suprem iranian Mojtaba Khamenei a afirmat sâmbătă, într-un mesaj scris, că "răzbunarea" este "inevitabilă" după funeraliile tatălui său, ucis într-un atac americano-israelian în 28 februarie, în prima zi a războiului.

"Această răzbunare este voinţa naţiunii noastre şi ea trebuie să fie îndeplinită, inevitabil. Aceşti criminali, ale căror nume figurează pe o listă, vor duce în mormântul lor dorinţa unei morţi liniştite în patul lor", a afirmat - într-un text care îi este atribuit - Mojtaba Khamenei, care i-a succedat tatălui său în funcţia de ghid suprem.

Publicaţia Hamshahri a ttransmis online sâmbătă seara o infografie care reia aceste cuvinte. Ea nu figurează totuşi în ediţia sa pe hârtie de duminică.

Citiți și Ayatollahul Mojtaba Khamenei face o promisiune cutremurătoare: „Ne angajăm să răzbunăm sângele liderului martir.."

13 personalități vizate de Iran

Aceasta arată fotografiile a 13 personalităţi care par să se refere la "lista" evocată de Mojtaba Khamenei, dar care nu menţionează niciun nume.

În această infografie, portretele preşedintelui american Donald Trump şi premierului israelian Benjamin Netanyahu apar cu ţinte marcate pe cap.

Pe această listă figurează de asemenea secretarul de stat american Marco Rubio, dar şi lideri europeni, între care preşedintele francez Emmanuel Macron, şefa guvernului italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul britanic demisionar Keir Starmer.

Iranul a reproşat ţărilor europene în timpul războiului că nu condamnă atacurile împotriva teritoriului său, ba chiar iau parte la ele, autorizând avioane militare americane să le survoleze spaţiul aerian

×
Subiecte în articol: razboi razbunare iran sua