Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Justiției anunță că pot fi emise 300 de vouchere pentru victimele infracțiunilor

Ministrul Justiției anunță că pot fi emise 300 de vouchere pentru victimele infracțiunilor

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat vineri că în bugetul ministerului au fost prinse 300 de vouchere pentru victimele infracțiunilor. Este vorba despre vouchere pentru cheltuielile imediate de cazare, mâncare, uz personal, medicamente şi transport.

Alina Gorghiu a susținut că victimele infracţiunilor pot beneficia, într-un timp optim, de un voucher care să le acopere cheltuielile imediate de cazare, mâncare, uz personal, medicamente şi transport, în limita unei sume echivalente cu cinci salarii de bază minime brute. Suma de 16.500 de lei pentru fiecare voucher este suportată din bugetul Ministerului Justiţiei.

„Avem 300 de vouchere pentru acest an, dacă necesarul va fi mai mare, vom ajusta numărul”, a spus Gorghiu.

Gorghiu a mai susţinut că pot beneficia de voucher victimele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi omor calificat, o infracţiune de vătămare corporală, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, o infracţiune de terorism sau orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă.

Ministrul Justiției a mai anunțat că avansul ajutorului trebuie acordat în cel mult 72 de ore de la data soluţionării de către instanţă a cererii depuse de victimă la Tribunal.

Conform procedurilor, victima transmite instanţei cererea de acordare a voucherului şi referatul de estimare a cheltuielilor pentru acoperirea nevoilor urgente, iar instanţa admite cererea de acordare a voucherului şi stabileşte cuantumul. La final se emite voucherul cu datele de identitate ale victimei şi se alimentează cu cuantumul stabilit.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: gorghiu vouchere buget
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri