Jurnalul.ro Ştiri Externe Grevă la Lufthansa în următoarele zile

Grevă la Lufthansa în următoarele zile

Un sindicat german (UFO) reprezentând personalul de bord al companiei Lufthansa a afirmat că va lansa un apel la o nouă grevă în zilele următoare, ceea ce face să planeze spectrul haosului în această perioadă de sărbători.

UFO a precizat că va oferi detalii despre această acţiune vineri la orele 16.00 GMT. Acest apel este ultimul episod dintr-o lungă luptă pentru condiţii salariale şi de muncă mai bune în principala companie germană.

Încetarea lucrului era aşteptată după ce UFO a lansat ameninţarea duminică, precizând însă că nu va face grevă în zilele de 24, 25 şi 26 decembrie.
"Nu considerăm grevele ca o soluţie", a declarat un purtător de cuvânt al Lufthansa.

El a adăugat că Lufthansa "continuă să creadă" în procesul de arbitraj şi că este pregătită să ia parte la noile discuţii propuse de doi mediatori independenţi pentru începutul lunii ianuarie.

O încetare a lucrului masivă de 48 de ore a personalului de bord, la începutul lui noiembrie, a constrâns compania aeriană germană să anuleze 1.500 de zboruri în două zile, afectând circa 200.000 de pasageri.

UFO cere în special condiţii de lucru mai bune şi salarii mai ridicate pentru noii angajaţi.

Lufthansa a refuzat mult timp să discute cu UFO, pretinzând că sindicatul slăbit de un conflict permanent în fruntea sa nu mai are dreptul să îi reprezinte pe cei 22.000 membri. Compania aeriană chiar a contestat în faţa instanţei statutul juridic al sindicatului.

Pe neaşteptate, compania şi-a schimbat atitudinea în cursul grevei din noiembrie, acceptând un arbitraj cu liderii UFO şi doi mediatori.

Nici UFO, nici Lufthansa nu au oferit detalii despre discuţii, dar presa germană a informat că părţile nu se pot pune de acord asupra temelor de abordat.

Patru din cele mai mici filiale ale grupului au fost afectate şi ele de acest conflict care durează de mai multe luni.

O grevă cu o durată de o zi la 20 octombrie a antrenat mai multe anulări ale zborurilor la Eurowings, Germanwings, SunExpress şi Lufthansa CityLine.

AGERPRES

Subiecte în articol: greva lufthansa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri